Cum se împacă în suflet imaginațiunea de Crăciun cu Maria și pruncul nou-născut, cu vremurile tot mai dure pe care le trăim? Avem imaginea din iesle cu Maria nathanică cu pruncul luminos în brațe, despre care Rudolf Steiner ne spune că în artă este redată cel mai bine de Rafael în Madona sixtină. Dacă închidem ochii și ne reprezentăm imaginea plină de liniște, pace, iubire a Fecioarei Maria cu pruncul nou-născut în brațe, din ea ne vin forțe de viață și de încredere în legile divine pline de iubire și dreptate, ce guvernează nevăzut această lume. Imaginea Mariei indică atât spre trecut, cât și înspre Misterii viitoare în evoluția omenirii.

Ea este un focar de raze care o singură dată au răzbătut în acest fel din cele mai înalte sfere cereşti pe Pământ. În fiinţa şi pe chipul ei se oglindeşte, în puritatea şi perfecţiunea cea mai netulburată, un arhetip divin, care în lumea spirituală planează pe deasupra omenirii. După cum în pruncul pe care trebuie să-l nască se oglindește şi se întrupează arhetipul copilului şi al copilăriei — un punct central al oricărei existenţe pământeşti de copil –, Maria din Evanghelia lui Luca pare a fi arhetipul coborât pe Pământ al feminităţii feciorelnice, întruchiparea „eternului feminin”, femeia între femei. (Emil Bock, în Cei trei ani)

Dar dacă privim în jur, în viețile noastre tot mai frământate, sau la ce aflăm din mass-media că se întâmplă în întreaga lume: conflicte, lupte de putere între oameni, izbucniri de ură și de frică în epoca prezentă, multă suferință și disperare – suntem izbiți de contrastul uriaș dintre aceste două trăiri. Sufletului îi vine tot mai greu să mai creadă, să mai poată intra în atmosfera deosebită a Crăciunului.

În cartea Întreita taină a Mariei, Emil Bock ne revelează că imaginea pură, idilică, copilăroasă, paradisiacă a Crăciunului nu mai poate fi menținută în vremurile actuale și pentru viitor, dacă ei nu i se adaugă ceva nou: trăirea celui de al doilea eveniment christic, venirea lui Christos în formă suprasensibilă, în planul eteric. Toate problemele grave ale omenirii din epoca prezentă, boala, frica, sărăcia, încălcarea libertății și a demnității umane, ne arată cât de departe sunt oamenii de trăirea plină de speranță și de iubire a Crăciunului, de imaginea delicată, pură, de păstrătoare a trăirii Paradisului, a Fecioarei Maria cu pruncul. Toate acestea indică înspre o trăire de Crăciun a viitorului care nu îl mai are în centru pe copilul Iisus, ci pe om.

Sărbătoarea Crăciunului, cu Maria cea pură și cu pruncul nou născut în brațe, este amintirea vremurilor în care omenirea era strâns unită cu lumea spirituală, trăind încă în lumea eterică paradisiacă pură. Ne aflăm aici în fața a două taine fundamentale ale umanității: copilul din iesle va crește, va fi implicat în destinele omenirii, învingând ceea ce era cunoscut mai inainte în treptele misteriale ale tuturor popoarelor ca fiind Misterul morții, prin înviere. Iar în figura Mariei, avem în fața noastră Misterul nașterii, zeița care naște și rămâne totuși fecioară: acesta este celălalt pol al misteriilor umanității.   (Emil Bock, în Întreita taină a Mariei)

Deci în actuala etapă a evoluției sale, în epoca de dezvoltare a sufletului conștienței, omul se află între doi evolutivi: primul este misterul paradisiac al nașterii dintr-o fecioară, cel de-al doilea este misterul morții și învierii pe cruce a lui Christos.

Legătura Mariei cu Sfântul Duh

În trecut încă se mai știa despre legătura dintre Fecioara Maria și Duhul Sfânt. În prezent, omenirea nu mai înțelege deloc o noțiune ca cea de Duh Sfânt. Emil Bock încearcă să o explice, pornind de la ideea că există un Duh Sfânt vechi și un Duh Sfânt nou. În trecut, omenirea era unită intim cu lumea spirituală și primea Sfântul Duh, înțelepciunea divină, printr-un domeniu natural care era încă păstrat pur, din cadrul sistemului de forțe de reproducere și ereditare. Misterul nașterii feciorelnice – Zeița care naște și rămâne totuși fecioară, păstrându-si puritatea – este un ultim ecou al vremurilor de demult. Oamenii nu au știut să păstreze această sfințenie care le-a fost dăruită. Odată ce forțele luciferice s-au infiltrat în evoluție, omenirea a pierdut legătura cu lumea spirituală și posibilitatea de a mai primi vechiul Duh Sfânt prin acest domeniu care s-a desacralizat. Dar a fost necesar acest lucru, pentru că astfel oamenii au început să își dezvolte gândirea și să se individualizeze. În epoca modernă, omenirea trece prin toate aceste lupte și evenimente apocaliptice, dar deja sunt zorii unei perioade în care un nou Duhul Sfânt poate fi primit în mod conștient, prin intermediul unei gândiri spiritualizate, dezvoltată pe calea de cunoaștere antroposofică.

În vremea creștinismului timpuriu încă se cunoștea legătura dintre Maria și Sfântul Duh; ea era văzută ca o încarnare, ca devenire în planul fizic a Sfântului Duh. Mai există încă icoane în care în Sfânta Treime, Maria apare reprezentată ca a treia persoană, în locul Sfântului Duh.

În același timp, Maria este imaginea femininului arhetipal, iar misterul Mariei de demult încă mai acționează în ființa femeilor, în timp ce bărbații îl poartă în suflet ca ideal. Femeile, prin structura lor, sunt mai legate de lumea spirituală, o parte din sufletul lor rămâne deschis înspre sus, ele fiind receptive la ceea ce le vine din lumea spirituală. Se poate spune că femeile sunt mai legate de Ceresc, iar bărbații de pământesc. În măsura în care încă păstrează această calitate deosebită a feminității, o parte de natură pură în ființa lor în care au adus până în prezent ceva din starea primordială a Creațiunii, femeile au capacitatea de a primi un suflet nou și de a-l aduce la viață în lumea fizică, dar și capacitatea de a primi inspirații și cunoaștere din lumea spirituală. În trecut, popoarele aveau o conducere de tip matriarhal, tocmai fiindcă femeile erau cele care erau în legătura cu lumea spirituală, de la care primeau Duhul Sfânt și deci inspirații și înțelepciune pentru binele comunității. Bărbații nu putea acest lucru, însă avea forța și voința de a pune în practică aceste inspirații primite de la femei.

Însă feminismul, masculinizarea femeilor din epoca actuală, desacralizarea acestui domeniu natural al femeii, a dus tot mai mult la pierderea capacității de cunoaștere inspirative a femeii, iar femeia  a fost înlăturată treptat de la conducere. Gândirea omenirii a decăzut corespunzător, ajungând până la gândirea materialistă a prezentului, care e ruptă complet de înțelepciunea cosmică. Avem în prezent deci o gândire pământească, ce nu mai păstrează deloc în ea înțelepciunea lumii spirituale, nu mai are nicio legătură cu vechiul Duh Sfânt.

Imaginațiunea apocaliptică a Fecioarei cu pruncul

Imaginațiunea clasică de Crăciun, venită dinspre trecut și care încă indica înspre domeniul sufletesc pur, paradisiac din organismul feminin, este înlocuită tot mai mult cu imaginațiunea din Apocalipsa lui Ioan, a femeii din deșert ce naște și al cărei prunc este răpit de Balaurul ahrimanic. Imaginațiunea lui Ioan indică spre procesele sufletești ale omului din prezent, în care gândirea materialistă cotropește și pervertește domeniul pur, iar Eul superior născut de suflet – pruncul spiritual auriu –  este în pericol de a fi răpit de către Ahriman. Acesta își depășește domeniul în care este legitim să stea – domeniul fizic – și încearcă să prindă domeniul eteric, prin intermediul gândirii decăzute materialiste a prezentului. În imaginațiune apare arhanghelul Michael cu lancea gândirii spiritualizate și luptă cu balaurul și îl învinge, recucerind pruncul și dăruindu-l înapoi mamei sale.

Imaginațiunea reflectă starea actuală a sufletelor omenești în vremurile actuale atât de încercate. Omul are această trăire în momente de crize biografice, în încercări sufletești și în perioade de boală. Pentru a ieși cu bine din aceste încercări, omul prezentului trebuie să își dezvolte și spiritualizeze gândirea, așa cum este arătat pe calea antroposofică adusă omenirii de Rudolf Steiner. El intră astfel în legătură cu Arhanghelul Michael. Altfel, chiar dacă își naște Eul superior în suflet, omul modern este în pericol de a-l pierde la impactul cu provocările materialiste dure ale epocii prezente.

Pentru mine, imaginațiunea apocaliptică a Fecioarei cu pruncul a fost o trăire concretă atât la vârsta de 37 de ani, când am avut criza biografică cea mai dificilă din viața mea, legată de trăirea abisului de la pragul lumii spirituale, cât și recent, când m-am îmbolnăvit de Covid. Procesele sufletești prin care treceam mi-au apărut atunci simbolizate, desfășurate în imaginațiuni vii și dureroase ce mă întâmpinau ca din exterior și al căror sens mai cuprinzător l-am deslușit ulterior.

În prima situație am avut trăirea pierderii Eului superior ce îmi apărea personificat cu chipul băiețelului meu, pe care îl răpea balaurul din abis. Am reușit să îl salvez doar cu ajutorul lui Christos, iar apoi a urmat o lungă perioadă în care am salvat-o pas cu pas și pe ’mama copilului’ – sufletul meu – din abis, cu ajutorul lui Michael, deci lucrând intens cu gândirea mea înspre înțelegerea profundă și lămurirea acelor trăiri biografice. Rudolf Steiner atinge acest mister, legătura dintre căderea în abis și înțelepciunea sufletului, Maria-Sophia, în versurile următoare:

“Sufletul să nu-și dorească niciodată căderea

Dar trebuie să scoată din cădere înțelepciune.”

În cea de-a doua trăire, am avut trăirea cum ființa ahrimanică a Covidului pune stăpânire pe Sinea mea și mă reduce la stadiul de conștiență al unui animăluț instinctual, limitat la necesitățile de bază și care nu mai poate gândi ceva spiritual, elevat. Antroposofia nu îmi mai spunea nimic, citeam și erau doar idei fără viață, fără sens pentru mine. De-abia când m-am panicat de conștientizarea acestei stări inferioare de conștiență și m-am scuturat profund în ființa mea, m-am trezit la un nivel de conștiență mai înalt, în care am putut percepe ceea ce se întâmpla în sufletul meu. Mi-a venit atunci această imaginațiune apocaliptică a Fecioarei și a pruncului răpit de balaur și mi-am trezit treptat gândirea michaelică pentru a mă putea elibera de ființa ahrimanică a acestei boli moderne ce a înfricoșat omenirea în ansamblul ei.

Cea de-a doua venire a lui Christos, în plan eteric

Pentru a salva atât pruncul, cât și pe mama sa din ghearele Balaurului ahrimanic ce stăpânește acest pământ și care încearcă să pună tot mai mult stăpânire și pe sufletele oamenilor și nu doar pe gândirea lor, este necesar ca oamenii să aibă trăirea evenimentului de pe Golgotha la nivel eteric.

Când omul aflat pe calea inițierii are trăirea a ceea ce înseamnă evenimentul Înălțării, el poate să perceapă domeniul eteric și să își mențină conștiența de sine aici. Însă va trebui să reziste ispitei lui Lucifer, care îl prinde și îl duce în lumea sa suprasensibilă de extaze și fericire, îndeplinindu-i cele mai secrete dorințe egoiste, în timp ce îi slăbește Eu-l și îl îndepărtează de misiunea sa pământească. De aici, omul ispitit va cădea la polul opus, în puterea lui Ahriman. Ca si contra-pondere – necesară după moartea omului, dar și pe calea inițierii – Christos a legat corpurile eterice ale oamenilor de El și de corpul eteric al Pământului, astfel încât Lucifer să nu poată să le răpească și să le ducă în lumea sa.  Dar este nevoie ca omul să primească impulsul christic în suflet în mod conștient, să îl înțeleagă, precum și să se purifice sufletește, adică să facă trei pași pentru dezvoltarea morală la fiecare un pas pe calea cunoașterii.

Următoarea etapă, foarte dificilă pe plan sufletesc, este cea dintre Înălțare și Rusalii, când sufletul trece printr-un abis, având sentimentul de părăsire, de disperare – și trebuie să aibă forța de a rezista. Avem apoi etapa imaginațiunii de Rusalii, cu apostolii în jurul Fecioarei Maria primind noul Duh Sfânt sub forma limbilor de foc ce cad din Ceruri. Ei sunt acum în mod conștient din nou în legătură cu Maria-Sophia, înțelepciunea cosmică arhetipală. De-abia în acest moment pot ei înțelege și trăi pe deplin ceea ce a avut loc la Evenimentul de pe Golgotha.

Drumul de la polul evolutiv al nașterii pruncului și până la celălalt pol, evenimentul morții și al renașterii, este astfel parcurs pe deplin.

Isis-Sophia, Înțelepciunea lui Dumnezeu / Lucifer a ucis-o și pe aripile forțelor cosmice / a dus-o departe în adâncurile spațiului./ Christos-Voința Care lucrează în noi / I-o va smulge lui Lucifer / Și pe baza cunoașterii spirituale / O va chema la o nouă viață în sufletele umane / Isis-Sophia, Înțelepciunea lui Dumnezeu. (Rudolf Steiner, în Căutarea noii Isis, GA 202)

(articol de Delia Soare, publicat în numărul 17 al revistei de antroposofie Pământ iubit)