Nopțile Sfinte dintre Crăciun și Bobotează

Revelare a divinului din înalturile existenţei
Şi pace oamenilor de pe Pământ,
Care sunt pătrunşi de o voinţă bună.”

În această perioadă deosebită a Nopților Sfinte (de la Crăciun și până la Bobotează), oamenii și lumea spirituală celebrează nașterea pe pământ a lui Iisus Christos, cel care-i uneşte pe toti oamenii, oricât de dezbinaţi ar fi ei în toate problemele lumeşti.

Dacă omul se străduiește să trăiască perioada aceasta într-o stare de conștiență mai înaltă, având o atitudine lăuntrică de devotament și reverență față de lumea spirituală, atunci sufletul său poate parcurge un drum de inițiere în tainele evoluției pământești-spirituale a omului.

Drumul sufletesc-spiritual al Nopților Sfinte – după perioada de cunoaștere de sine din cele patru săptămâni ale Adventului – începe în noaptea zilei de 24 ianuarie (ziua lui Adam și Eva), care corespunde întâlnirii cu Micul Păzitor al Pragului. Aceasta este urmată de trăirea nașterii conștiente în suflet a Eului superior – pruncului divin Iisus nathanic, în noaptea de Crăciun, și merge gradual până la momentul de Bobotează, când în sufletul pregătit coboară Christos și omul poate avea întâlnirea cu Marele Păzitor al Pragului.

Prima Noapte Sfântă (24-25 Decembrie – Capricorn)

Simbol: grajdul din Bethleem în sărăcie și umilință în care va fi născută Lumina Lumii. Vocea liniștii pătrunde în suflet și ne învață cum să afirmăm cu bucurie binele care se află în noi și în ceilalți. Sufletul caută misterul în întuneric și în păduri necunoscute.

Spiritul divin este născut în materie; Alpha si Omega se ating și crează viața.”  (indicațiile date de Rudolf Steiner pentru prima noapte)

Cea de-a doua Noapte Sfântă (25-26 decembrie, Vărsătorul)

„Noaptea lui Ioan. Vulturul sufletului zboară în sus cu aripile sale și privește în jos din înălțimi, observându-și propria viață. Și acum omul recunoaște Legile Karmei.

Misteriul: Alegerea căii celei înguste și dificile sau a căii netede și ușor de parcurs.

Pentru cei care sunt născuți din carne este dificil să găsească drumul spiritului.

Bhagavad Gita: O viață egoistă, sau o viață devotată umanității ?” (indicațiile date de Rudolf Steiner pentru cea de-a doua noapte)

Comentariile mele:

Rudolf Steiner ne spune că cea de-a doua noapte este noaptea apostolului Ioan, despre care știm că se afla sub semnul vulturului. Ce înseamnă acest lucru ? Din ciclul Microcosmos și Macrocosmos (GA107), aflăm că în epoca lemuriană, deci înainte ca sufletele să fi coborât în organizarea fizică, se puteau observa patru grupe de suflete-grup: vulturul, leul, taurul și omul, ceea ce însemna că una dintre forțele arhetipale ale sufletului era predominantă: gândirea (vultur), simțirea (leul), voirea (taurul) și Eul (om). Oamenii ce aparțineau de sufletul-grup al Vulturului erau acei oameni care se puteau ridica deasupra teluricului și puteau avea deci o privire de sus, de ansamblu, asupra lumii. Dintre cei patru evangheliști, fiecare din ei aflat sub unul dintre aceste simboluri sufletești arhetipale, ni se spune că apostolul Ioan era sub semnul Vulturului. Deci la el, forța de gândire era predominantă și acesta este motivul pentru care Evanghelia lui Ioan este scrisă la un nivel înalt, intuitiv, greu accesibil cititorului, iar evenimentele de la răscruce de vremuri sunt descrise în ea ca și văzute din înălțimi spirituale.

Indicația pentru această noapte este deci de a privi la propria viață dintr-un punct de vedere înalt, al gândirii spiritualizate ce poate vedea și înțelege esența din evenimentele și temele biografice, dincolo de aparența lor fizică. Biografia fiecărui om ascunde un plan deosebit de înțelept în spatele tuturor evenimentelor și întâlnirilor de destin, plan pe care ni-l aduce Îngerul păzitor, purtător al Eului superior. Gândirea înaltă, curajoasă, ce își desfășoară aripile ca de vultur înspre înțelegere, se metamorfozează și se spiritualizează la pragul lumii spirituale, apărând privirii clarvăzătoare precum un cap înaripat de Înger, căci omul se apropie astfel de nivelul de conștiență al Îngerului său păzitor (vedeți descrierea pe care o dă Rudolf Steiner acestei spiritualizări a gândirii la prag, în ciclul de conferințe GA 157).

Odată ce omul a născut în suflet pruncul auriu, Eul superior, în Noaptea de Crăciun, el poate începe să înțeleagă acest plan înțelept al vieții sale și să recunoască în el legile karmei.

Cei care sunt ‘născuți din carne’ sunt cei care nu au trăit încă nașterea Eului superior în suflet și ca urmare nu se pot ridica încă altruist deasupra Ego-ului, deasupra simpatiilor și antipatiilor lor, înspre generalul-uman din fiecare suflet.

În această noapte, în care omul a trecut de întâlnirea cu Micul Păzitor al Pragului, alegerea căii înguste și dificile sau a căii netede și ușoare este o alegere la nivel lăuntric, imaginativ, pe care fiecare om trebuie să o facă în legătură cu drumul său spiritual. Cheia ni se dă în aceleași indicații ale lui Rudolf Steiner; odată ce a trecut pragul, discipolul ajunge în lumea eterică, unde trebuie să reziste ispitei deosebit de tentante a lui Lucifer. Unul dintre drumuri corespunde unei alegeri egoiste, ușoare, plăcute; celălalt este drumul cel greu, altruist, dedicat ajutorării semenilor.

A treia Noapte Sfântă (26-27 decembrie, Peștii)

„Acum urmeaza cele 3 nopți ale crinului alb. Sufletul recunoaște că nu poate rămâne în înălțimi, ci trebuie să coboare din nou, pentru că poartă în el prea multă greutate pământească.

Mintea conștientă începe să purifice corpul pământesc și asumă că fiecare hrană reprezintă provizia pentru o călătorie. Eu sunt pâinea vieții (cuvintele lui Iisus Christos). Noi venim din pâinea vieții, trăim pe calea de dezvoltare a pâinii vieții și ne întoarcem la pâinea vieții.

Misteriul: Niciun moment să nu uităm de realizarea obiectivului cel îndepărtat din momentul părăsirii tărâmul pământesc.” (indicațiile lui Rudolf Steiner)

Comentariile mele: În prima noapte, prin trăirea nașterii Eului superior în suflet, discipolul își poate menține într-o anumită măsura conștiența în planul cel mai apropiat de planul fizic, planul eteric. În cea de-a doua noapte, discipolul se confruntă cu oferta deosebit de tentantă a lui Lucifer, care îi oferă discipolului ajuns aici împlinirea dorințelor sale cele mai mari, dorințe pe care poate că nu și le-a recunoscut nici față de el însuși – dar este o împlinire la nivel imaginativ, în lumea creată de el. Dacă vă închipuiți că la nivel imaginativ înseamnă ceva vag, ca o imagine mai mult sau mai puțin volatilă, ei bine, nu este așa; trăirile la acest nivel, pentru omul ce se eliberează de limitările date de corpul fizic, sunt mult mai intense și mai vii decît orice poate trăi în viața pământească, iar lumea imaginațiunilor este nelimitată în culori, sunete, gusturi. Însă dacă discipolul își amintește de îndatoririle sale pământești și alege calea cea strâmtă și grea, calea altruistă de a evolua sufletește și spiritual pentru a-și ajuta semenii, și nu pentru propriul egoism, atunci el se va întoarce la misiunea sa pămîntească. Pe calea cea altruistă, christică, unul dintre repere este trăirea imaginativă a pâinii vieții. Eu sunt Păinea Vieții. Ni se spune că fiecare hrană constituie merindea pentru o călătorie – și într-adevăr, sunt mai multe posibilități de hrană pentru suflet la acest nivel eteric, iar în funcție de hrana aleasă, discipolul va merge pe un drum sau pe altul. Este important ca discipolul să nu se lase amăgit și să nu uite de misiunea sa pământească.

Faptul că și-a născut Eul superior în suflet nu înseamnă că este deja pregătit pentru a deveni cetățean al lumi spirituale, ci doar că are acces, într-o anumită măsură, la lumea eterică. Pruncul trebuie să crească în suflet.

Indicațiile date de Rudolf Steiner pentru următoarele nopți sfinte:

A patra Noapte Sfântă (27-28 decembrie – Berbec)

„Purificarea conștientă a corpului astral (sufletul). Antipatiile și simpatiile sunt transformate în iubire, iubire completă, prin intermediul iubirii. Iubirea domolește pasiunile și dorințele. Puterea lui Christos ne luminează și ne fortifică în confruntările cu Lucifer și Ahriman, în vederea metamorfozării noastre sufletești.

Misteriul: Strădania personala trebuie pusă în serviciul tuturor, pentru binele tuturor. Arhanghelul Uriel ne așează în fața unei oglinzi în care ne vedem așa cum suntem.”

A cincea Noapte Sfântă (28-29 decembrie, Taur)

„Purifică în mod conștient gândurile tale, disciplinează-ți gândirea, concentrează-te pe ce este pozitiv, transformând porumbeii negrii ai gândurilor în porumbei albi, pentru că gândirea noastră poate fi asemănată cu un porumbel sălbatic când nu este disciplinată. Trebuie să învățăm să închidem ușa la pod când gânduri negative sau stranii se apropie.

Misteriul: Templul este purificat de către Christos.”

A șasea Noapte Sfântă (29-30 decembrie. Gemeni)

„Acum urmeaza cele trei nopti ale sabiei.

Noaptea lui Petru. Noaptea consacrarii sabiei. Fiecare dintre noi ne-am construit propria sabie a discernamantului. Fiecare dintre noi trebuie sa isi uneasca vointa spirituala cu eternul, partea nemuritoare cu indestructibilul – si in acest mod vom recunoaste adevarul.

Misteriul: Aducerea impreuna a Fiului lui Dumnezeu cu Fiul Omului – Unitatea.”

A șaptea Noapte Sfântă (30-31 decembrie, Rac)

„Șarpele în prăselele sabiei. Înțelepciunea. Preocupă-te cu lecturi elevate. Este noaptea marii porunci.

Misteriul lucrării: Cine stabilește regulile în sufletul tău? Cine este stăpânul sufletului tău? Cine stă în spatele faptelor tale? Suntem liberi și trebuie să întărim voința bună în noi.”

A opta Noapte Sfântă (31 decembrie – 1 ianuarie, Leu)

„Crucea pe mânerul sabiei. Sacrificiu. Omul cu sabia puterii a lui Christos, cea care nu poate răni, vorbește limbajul adevărului. Este noaptea fricii și ororii.

Misteriul: Un Cavaler cu lancea voinței și cu sabia cunoașterii ce are un câine în urma lui, ca simbol al supunerii. În spatele lui sunt moartea și diavolul. La un anumit nivel al cunoașterii, o greșeală sau o mișcare greșită îl pot duce rapid la pierzanie. Victoria este obținută prin legătura deplină cu divinitatea, cu o conștiență a responsabilității și cu o loialitate statornică pentru sarcinile ce stau înainte pe drumul vieții.”

A noua Noapte Sfântă (1 ianuarie – 2 ianuarie, Fecioara)

„Urmeaza cele trei nopți ale coroanei. Detașare – detașează gândirea intelectuală de grijile sale pământești și practice. Aceasta este Noaptea de trei ori sfântă. Este atunci când sinele inferior capitulează în dorința de a sluji și de a fi integrat spiritului.”

A zecea Noapte Sfântă (2 ianuarie – 3 ianuarie, Balanța)

Este noaptea care vine din a sluji, din cel mai mare sacrificiu. Supunere – acțiune.

„Învățăm să ascultăm vocea lăuntrică și semnele divinului. Ceva misterios încearcă să își facă auzită vocea în noi de-a lungul mai multor încarnări, claritatea sa este intensificată de capacitatea de sacrificiu și de decizie.”

A unsprezecea Noapte Sfântă (3 ianuarie – 4 ianuarie, Scorpion)

„Este cea de-a unsprezecea noapte. Este lupta cu Pazitorul Pragului lumii spirituale.

Trebuie să construim în ființa noastră misteriul Castelului Graalului. Trebuie să declarăm loialitate lumii spirituale în Scorpion.”

A douăsprezecea Noapte Sfântă (Săgetător, 4 ianuarie – 5 ianuarie)

„În cea de-a douăsprezecea noapte, depune coroana la picioarele divinității. Deși noi am dobândit coroana, lupta a fost câștigată cu ajutor din partea lumii spirituale și cu grație divină, iar grația vine din izvorul din om la care el nu are acces prin propriile-i puteri. Acum putem să accesăm un timp situat în afara spațiului și un spațiu în afara timpului. Totul este etern și sfânt aici. Perseverența în dobândirea celor ce ni le-am propus, concentrarea (precizia) în a primi bunul spiritual.

Ce am cunoscut și primit în cele douăsprezece nopți sfinte, luăm în viață și spiritualizăm materia și sufletul.” (din indicațiile lui Rudolf Steiner către Herbert Hahn).

Idealurile, între iluzie și adevăr

Un om fără ideal este un om fără forță. [i]

“Când privim în jurul nostru, când ne întrebăm asupra realității existenței, suntem adesea amețiți de o îndoială: Această realitate cuprinde ea cu adevărat ceva care să ne garanteze ceea ce este mai prețios în lume, realizarea idealului nostru? Nenumărate conflicte ale sufletului omenesc provin din faptul că oamenii se îndoiesc mai mult sau mai puțin de o realizare în care ar vrea totuși să creadă din toate fibrele sufletului lor: realizarea idealurilor lor. Nu trebuie decât să privim lumea planului fizic și, dacă vom fi nepărtinitori, vom găsi nenumărate suflete umane care trăiesc cele mai puternice, cele mai amare lupte sufletești legate de neatingerea lucrurilor pe care le-au considerat a fi prețioase în sensul ideal”. [ii]

Natura și idealurile noastre

Despre el însuși, Rudolf Steiner spunea: ”De-a lungul întregii mele vieți, anumite idealuri au căutat o posibilitate de a se realiza”. La vârsta de 36 de ani, așa cum amintește în autobiografia sa, unul dintre idealurile sale era să cunoască tainele pe care numai lumea fizică le poate dezvălui: “Mi-am făcut un ideal din a o cunoaște numai prin ceea ce are ea de spus, fără ca omul să introducă în ea ceva prin gândirea lui sau prin vreun alt conținut sufletesc ce se naște în interiorul lui”.[iii] Pentru Rudolf Steiner, “ideea era umbra unei lumi spirituale pline de viață”. Spre deosebire de profesorul Karl Julius Schröer, un idealist care simțea viață în idei și vedea ideile ca fiind forțele motrice ale istoriei, pentru Steiner “viața spiritului se afla dincolo de idei, iar ideile erau numai forma sub care spiritul apărea în sufletul uman”.[iv]

Ca urmare a întâlnirii cu poeta genială Marie Eugenie delle Grazie, Steiner și-a expus gândurile sale despre importanța idealurilor în viața oamenilor și despre posibilitatea realizării lor, așa cum au rezultat din perceperea sa directă asupra lumii spirituale. Acestea se opuneau concepției pe care Marie Eugenie delle Grazie o avea, concepție pe care de altfel Rudolf Steiner o respecta pentru că rezultase dintr-o adâncă autenticitate sufletească.

Încă de la prima lor întâlnire, delle Grazie i-a vorbit despre idealurile fundamentale ale poemului pe care îl scria pe atunci, epopeea Robespierre,în care deja se simțea dispoziția ei pesimistă cu privire la realizarea idealurilor. Impresia lui Rudolf Steiner a fost că ”ea vrea să întruchipeze într-o  personalitate ca Robespierre tragismul oricărui idealism. În pieptul omului iau naștere idealuri; ele n-au, însă, nicio putere asupra activității lipsite de idei, crude, distrugătoare, a naturii, care strigă spre orice ideal necruțătorul ei: tu ești doar o iluzie, o ficțiune creată de mine, pe care eu o arunc iar și iar înapoi, în neant”. Pentru Marie Eugenie delle Grazie, natura era ”forța supremă, dar o forță care își bate joc de idealuri, acestea fiind aduse de ea la viață numai pentru a-l înșela pe om, aruncându-l din nou în neant, de îndată ce a reușit să îl amăgească”. În replică la viziunea pesimistă a poetesei, Rudolf Steiner a scris articolul Natura și idealurile noastre, în care a vorbit despre forțele adverse și abisurile existenței care se opun,  în natură, idealurilor umane și că este îndreptățită recunoașterea acestora. Dar în același timp, el a vorbit și despre faptul că ”ființa lăuntrică liberă a omului creează din sine ceea ce dă sens și conținut vieții, și că această ființă nu s-ar putea dezvolta plenar dacă i-ar veni din afară, printr-o natură dătătoare de fericire, ceea ce ar trebui să se nască din interior.”

„Idealurile noastre nu mai sunt îndeajuns de plate pentru a fi satisfăcute de realitatea adesea atât de searbădă, atât de goală. Cu toate acestea nu pot crede că nu există posibilitatea de a ne ridica din adâncul pesimism ce decurge din această cunoaştere. Când privesc lumea din interiorul nostru, când mă apropii de fiinţa lumii noastre ideale, văd această ridicare. Ea este o lume rotunjită în sine, perfectă în sine, care nu poate câştiga şi nu poate pierde nimic prin perisabilitatea lucrurilor exterioare. Oare idealurile noastre dacă sunt cu adevărat nişte individualităţi vii, nu sunt ele nişte entităţi în sine, independente de favoarea sau lipsa de favoare, de bunăvoinţa naturii? Chiar dacă petalele frumosului trandafir sunt smulse de rafalele unui vânt nemilos, el şi-a împlinit menirea, căci a bucurat o sută de ochi omeneşti; natura ucigaşă poate va distruge mâine tot cerul înstelat: de-a lungul mileniilor oamenii şi-au înălţat privirea plină de veneraţie spre el, şi aceasta e de-ajuns. Nu durata, ci fiinţa interioară a lucrurilor le face desăvârşite. Idealurile spiritului nostru constituie o lume în sine, care trebuie să trăiască numai prin ea însăşi şi nu poate dobândi nimic prin contribuţia unei naturi mărinimoase. Ce creatură jalnică ar fi omul, dacă n-ar putea dobândi mulţumire în interiorul propriei lumi ideale, şi ar avea nevoie întâi de concursul naturii? Unde ar rămâne libertatea divină dacă natura ar avea grijă de noi ducându-ne de mână, ca pe nişte copii mici? Nu, ea trebuie să ne refuze totul, pentru ca, atunci când dobândim fericirea, aceasta să fie produsul Sinei noastre libere. Fie ca natura să distrugă în fiecare zi ceea ce noi creăm, pentru ca noi să ne putem bucura iar, în fiecare zi, de activitatea noastră creatoare! Noi nu vrem să datorăm nimic naturii, ci totul nouă înşine! Această libertate – s-ar putea spune – e doar un vis! În timp ce ne credem liberi, noi ne supunem necesităţii de fier a naturii. Cele mai nobile gânduri pe care le nutrim sunt numai produsul naturii oarbe ce domneşte în noi. O, ar trebui să recunoaştem, în sfârşit, că o fiinţă care se cunoaşte pe sine nu poate fi neliberă… Vedem domnind asupra lucrurilor urzeala legilor, şi aceasta determină necesitatea. În cunoaşterea noastră noi avem puterea de a desprinde din obiectele naturii legitatea lor, şi să fim totuşi sclavii fără voie ai acestor legi?”[v]

Idealurile romantice și iubirea de cuplu

Un aspect particular în viața omului îl au idealurile romantice, sentimentale, legate de iubirea de cuplu, pe care omul le are în special în tinerețe. Rudolf Steiner ne povestește, în autobiografia sa, despre destinul tragic al prietenul său idealist din anii de studii din Viena, un tânăr minunat de o orientare idealistă, Emil Schönaich, mare adept al muzicii expresive wagneriene și cu care purta nesfârșite și aprinse discuții:

« În anumite împrejurări, discuţiile deveneau deosebit de aprinse. Într-o bună zi am observat că prietenul meu avea curioasa tendinţă de a da plimbării noastre aproape zilnice direcţia înspre o anumită străduţă, şi, discutând despre Wagner, să o parcurgă cu mine de multe ori în sus şi în jos. Eu eram atât de adâncit în discuţiile noastre, încât de-abia treptat am înţeles cum ajunsese să ia această direcţie. La fereastra unei case de pe străduţă stătea, la ora plimbărilor noastre, o tânără fată atrăgătoare. Între el şi tânăra fată nu exista deocamdată nici o altă legătură în afara faptului că o vedea stând la fereastră aproape zilnic şi că uneori privirea pe care ea o arunca spre stradă părea să fie pentru el.

Mai ales am simţit că pe această străduţă pledoaria sa pentru Wagner, şi aşa destul de aprinsă, devenea văpaie. Dar când mi-am dat seama ce curent secundar curgea mereu în inima sa entuziastă, el a devenit comunicativ şi în această direcţie, iar eu m-am trezit confidentul uneia dintre cele mai delicate, mai frumoase, mai exaltate iubiri de tinereţe. Relaţia lor n-a trecut cu mult de stadiul descris.

Prietenul meu, care provenea dintr-o familie nebinecuvântată cu darurile vieţii îndestulate, a trebuit să-şi ia o slujbă de ziarist într-un oraş de provincie. El nu putea să se gândească la o legătură mai apropiată cu fata. Nu era nici destul de puternic, ca să devină stăpân pe situaţie. Ne-am scris mai mult timp. Din scrisorile sale răsuna un ecou trist al resemnării. În inima sa continua să trăiască ceva de care trebuia să se despartă.

După ce viaţa pusese capăt de mult corespondenţei cu prietenul din tinereţe, m-am întâlnit cu un cunoscut din oraşul în care el îşi găsise slujba de ziarist. Acesta îmi spuse: „Da, i-a mers foarte prost, abia îşi putea câştiga pâinea; la urmă a fost copist la mine, după care a murit de tuberculoză”. Această veste m-a lovit drept în inimă, căci ştiam că odinioară, sub presiunea împrejurărilor, omul blond şi idealist se despărţise de iubirea sa de tinereţe cu sentimentul că de acum înainte îi va fi indiferent ce are să-i mai aducă viaţa. Nu-l interesa o existenţă care tot nu putea fi aşa cum şi-o închipuise el în mod ideal, când ne plimbam pe străduţa cea îngustă. »[vi]

”Idealurile trebuiesc trăite, altfel sfârșim sub sclavia lor”[vii]

Sunt idealurile noastre reale, deci realizabile în viața pământească, sau sunt ele adesea doar niște iluzii ce ne îndepărtează de misiunea noastră pe Pământ? În conferințele sale, Rudolf Steiner menționează la un moment dat “idealismul rupt de lume”.

Am înțeles mai bine la ce se referă cu aceste idealuri rupte de realitate, citind conferința sa despre idealuri din ciclul Christos și sufletul uman. Am ajuns la ea de curând, printr-un eveniment misterios. Eram tristă, chiar deprimată în ziua respectivă, gîndindu-mă la idealul meu pe care nu l-am putut împlini în această viață și aveam un sentiment de profundă zădărnicie. Încercam să ies din starea aceasta și m-am gândit să citesc ceva din știința spirituală, dar iată-mă stând în fața rafturilor pline cu cărți de antroposofie și neștiind pe care să o aleg dintre ele. Mâna mi s-a dus și a luat aparent la întâmplare una dintre cărțile lui Rudolf Steiner, Christos și sufletul uman. Am început să citesc și am avut profunda surpriză să văd că acea conferință vorbea exact despre idealuri și despre sufletele umane care trăiesc lupte sufletești puternice și deznădăjduite legate de neîmplinirea idealurilor atât de prețioase pentru ele, exact așa cum mă simțeam și eu în momentul acela. Pentru un moment, m-am simțit ca Bastien deschizând cartea din Poveste fără sfârșit și lumea spirituală și lumea fizică au devenit o unitate pentru mine, în care sufletul meu a rostit o întrebare existențială pentru el și instantaneu i s-a dat răspuns în lumea fizică.

În fiecare om se întâlnesc două curente, cel al liniei ereditare și cel al individualității sale spirituale. Prin primul suntem legați de înaintași, de familia din care venim și de la care primim anumite trăsături, calități, defecte, conform karmei pe care ne-am adus-o din viețile anterioare. Cel de-al doilea, curentul invididual, ține de sâmburele etern al ființei noastre, ce se manifestă în diferite întrupări și care trebuie să acționeze transformator asupra curentului ereditar, rezolvând și vindecând temele biografice primite din acesta. Idealurile țin de partea cea mai spirituală a sufletului omenesc, deci ele sunt individuale, nu le moștenim pe linie ereditară, însă tendința idealistă se moștenește pe linie ereditară. Eu am moștenit modul idealist de a gândi de la tatăl meu, un om plin de entuziasm și cu multe idealuri ce s-a străduit mereu să schimbe lumea într-un loc mai bun, atât prin cărțile sale, cât și ajutându-i cât de mult a putut pe cei din jur. Idealul meu de-o viață a fost mereu precum o stea deasupra capului meu, ce mi-a luminat drumul și care în bună parte mi-a condus biografia, atât in ceea ce privește oamenii pe care i-am întâlnit, cât și diferitele situații de viață și întâmplări pe scena vieții mele, ce au ținut de iubiri, prietenii, întemeierea unei familii, drumul meu spiritual și până la dramele și temele mele biografice legate de trăiri la prag și de abis. Am simțit acest ideal călăuzitor al vieții mele încă de la vârsta de trei ani, dar nu puteam să îl lămuresc și numesc pe atunci. Am devenit conștientă de el și i-am putut da un nume de-abia la adolescență, când am citit cartea lui Liviu Rebreanu, Adam și Eva. De-abia atunci mi-am lămurit că am venit pe Pământ pentru a întâlni un anumit om care este cel mai important om pentru mine și care este sufletul meu pereche. Pe la douăzeci de ani, acest ideal era atât de important pentru mine, încît dacă cineva cu o mare autoritate spirituală și atoateștiutor și în care să am totală încredere mi-ar fi spus: „Tu nu îți vei întâlni sufletul pereche în această viață, tu nu îți vei împlini acest ideal în această viață pământească”, aș fi murit pe loc de durere. Pe atunci, viața pământească nu era atât de importantă pentru mine, iar acesta nu era singurul meu ideal – aveam și ale idealuri ce luminau deasupra capului meu: adevărul, dreptatea, prietenia; dar cel despre sufletul meu pereche era cel mai important și fundamental ideal al meu. Între timp, am învățat să iubesc și să valorizez tot mai mult viața pe Pământ. Căutând adevărul și sensurile vieții, am găsit Antroposofia, ce m-a ajutat să găsesc multe răspunsuri la întrebări existențiale și mi-a dat forțe de viață pentru a-mi indeplini îndatoririle mele pământești și pentru a trăi cu bucurie și sens viața pe Pământ. Dacă viața pământească a trebuit să mă străduiesc să o înțeleg și să o iubesc, în schimb oamenii mi-au suscitat dintotdeauna un viu interes. Una din calitățile mele native a fost posibilitatea de a le percepe încă de la prima vedere ceva din calitățile lor deosebite și unice, de a întrezări ceva din ființa lor cea mai profundă, iar ei au simțit că eu pot vedea ceva deosebit, etern, bun în ființa lor și mi-au răspuns la rîndul lor cel mai adesea cu iubire și interes. Le sunt recunoscătoare tuturor oamenilor din viața mea și mă simt binecuvântată cu prietenii pe care îi am. Unind toate acestea, este idealul meu cel mai important pe care l-am primit în această viață și pe care m-am străduit să mi-l apropii tot mai mult, prin evenimentele mele biografice și prin înțelesurile primite prin antroposofie: Christos, Eul superior al omenirii, cel ce dă viață, substanță și sens vieții pământești și vieții fiecărui om. 

Însă undeva din această viață plină pe care o duceam ieșea la iveală periodic acel ideal unic, ciudat, nepământean, cel al găsirii sufletului meu pereche, care lumina mereu ca o unică și stranie piatră prețioasă în sufletul meu. Îl numeam ‘nepământean’ fiindcă atunci când mă gândeam că în sfârșit îl voi întâlni pe acel om, aveam sentimentul că vom fugi undeva departe de lume într-o lume numai a noastră și acolo vom fi fericiți, vom retrăi iubirea noastră absolut excepțională pe care sufletul și-o amintea și după care tânjea cu mare dor. Am încercat de multe ori să înțeleg acest ideal, mi-a devenit tot mai evident că nu este un ideal pământesc, însă știam și că sufletului meu îi era nespus de dor de ceva ce deja trăise deja într-o altă viață, cu un anumit om.

În Filosofia Libertății, se spune că “Idealurile trebuiesc trăite, altfel sfârșim sub sclavia lor”. Aceste cuvinte m-au urmărit mult timp. Voiam să îmi trăiesc idealul de suflete pereche, pentru a mă elibera în sfârșit de sub sclavia sa. Între timp, am găsit și o altă traducere a acestei idei din Filosofia Libertății, care mi se pare chiar mai potrivită, dar înseamnă o cu totul abordare a idealurilor, la nivel de înțelegere conștiență prin iubire: ”Idealurile trebuiesc confruntate, altfel sfârșim sub sclavia lor”. Privind din acest al doilea punct de vedere, și ca un om care se preocupă în mod serios cu studiul și lucrul antroposofic, realizasem desigur caracterul luciferic al idealului meu de o viață. Dar el își exercita pe mai departe puterea asupra sufletului meu, acel mare dor după ceva foarte important trăit cândva în altă viață îmi chinuia în continuare sufletul, ca o tânjire după ceva extraordinar deși nu știam despre ce este vorba.

Se spune că dacă un om își dorește foarte mult un lucru, acel lucru se va împlini în cele din urmă. A fost și cazul cu acest ideal, l-am întâlnit pe acel anume om pe care îl cunoșteam din altă viață și prin iubirea pentru el am trăit imaginativ într-o altă lume, suprasensibilă, acea iubire înaltă, totală, stranie după care tânjeam. I-am putut recunoaște forța deosebită, am fost transpusă într-o iubire de cuplu absolută, ferice și împlinitoare, pe care omenirea o va trăi de-abia undeva departe în viitor, bănuiesc că de-abia în epoca a șasea.

Am înțeles de ce sufletul meu purtase amintirea acestor trăiri excepționale, dar care erau date sufletului înainte de vreme și care din această cauză mă rupeau de lume, de sensul vieții pământești, de bucuria de a trăi pe Pamânt pe care mă străduisem atât de mult să o dobândesc. Știam că încă nu sunt la nivelul de evoluție sufletesc-spirituală pentru a trăi așa ceva, dar mai știam și că Lucifer asta face: îi dă omului trăiri mult în avans, trăriri spirituale pentru care încă omul nu este pregătit și care din această cauză îi pervertesc sufletul și îi slăbesc Eul pământesc. Odată ce m-am lămurit despre ce este vorba, odată ce am văzut care era oferta pe care acest ideal nepământean mi-l aducea, dar și cât de mult începea să se destrame destinul meu pământesc pe care îl construisem treptat cu greu, a trebuit să fac un sacrificiu și să renunț la toate acele trăiri imaginative extraordinare  din planul eteric-astral.

Ceea ce m-a ajutat să nu mă pierd acolo a fost faptul că deja trecusem în biografia mea prin momentul nașterii Eului superior la prag și prin călirea dură pe care o dă trecerea sufletului prin abis, prin lumea lui Ahriman – un eveniment pe care l-am trăit tot imaginativ, tot în planul eteric, dar aflat la polul opus acestuia. În calitate de cercetător biografic, știu că a ținut de misterele biografiei mele ca eu să pot trăi în această viață în mod conștient, ca antroposof, oferta dată de acest ideal al sufletelor-pereche, pentru a putea înțelege și a mă elibera de ceva ce în altă viață trăisem într-un mod romantic, fără să pot înțelege, ceva ce îmi și adusese atunci o moarte prematură. Ceea ce Rudolf Steiner numește “idealism rupt de lume”, idealism egoist, pentru mine a fost o trăire reală de care am avut nevoie pentru a înțelege și pentru a mă elibera până la capăt, în mod conștient, de sub sclavia acestui ideal al sufletelor-pereche.

Pentru mine a fost o mare suferință că una dintre cele mai bune prietene ale mele, tot antroposof – un om deosebit si nobil, de altfel – m-a respins și m-a înfierat când am încercat să îi explic despre aceste taine ale biografiei mele, care nu corespundeau deloc cu părerile ei despre cum trebuie să fie drumul de inițiere antroposofic și iubirea de cuplu. Mi-am amintit ulterior că ea îmi declarase că ea nu are interes pentru biografiile celorlalți oameni, inclusiv pentru cea a lui Rudolf Steiner, deci de fapt eu avusesem așteptări prea mari de la ea cînd crezusem că ea ar putea înțelege așa ceva. Pe calea antroposofică, fiecare dintre noi urmează indicațiile generale date de Rudolf Steiner, dar în același timp fiecare destin este absolut unic, individual, cu trăsăturile și trăirile sale biografice specifice. Este un punct de vedere limitat ca cineva să creadă că numai drumul său antroposofic este cel bun și că ceilalți sunt pe o cale greșită doar fiindcă drumul lor este diferit.                   

4. Transformarea idealurilor prin ființa lui Christos

.“Când privim în jurul nostru, când ne întrebăm asupra realității existenței, suntem adesea amețiți de o îndoială: Această realitate cuprinde ea cu adevărat ceva care să ne garanteze ceea ce este mai prețios în lume, realizarea idealului nostru? Nenumărate conflicte ale sufletului omenesc provin din faptul că oamenii se îndoiesc mai mult sau mai puțin de o realizare în care ar vrea totuși să creadă din toate fibrele sufletului lor: realizarea idealurilor lor. Nu trebuie decât să privim lumea planului fizic și, dacă vom fi nepărtinitori, vom găsi nenumărate suflete umane care trăiesc cele mai puternice, cele mai amare lupte sufletești legate de neatingerea lucrurilor pe care le-au considerat a fi prețioase în sensul ideal.” [viii]

Ei au sperat că idealurile lor vor fi ca semințele pentru viitor, că ele vor rodi în viitor, precum semințele din natură puse în pământ sunt o promisiune de roade pentru anul viitor. Dar la fel ca aceste semințe, nu este suficient ca idealurile să fie în sine niște semințe bune, vii, de origine spirituală; mai este nevoie de ceva: de un sol bun, real și de un Soare lăuntric sufletesc-spiritual care să le lumineze cu căldura, iubirea și forța sa, pentru a le ajuta să rodească în realitatea fizică. În cazul idealurilor, solul este legătura justă, autentică a omului cu voința pământească și cu lumea, iar soarele este Christos, Soarele sufletesc-spiritual al sufletului omenesc și al întregii omeniri.

“Idealurile ce rodesc pentru viitor ies din sfera egoistă a lui Lucifer și sunt dedicate omenirii, ele se pot împlini în lume și pentru lume cu ajutorul lui Christos”.

Oamenii își doresc ca idealurile lor să fie semințe pentru viitor, dar de obicei caută zadarnic ceva care să le dea o siguranță a împlinirii lor în realitate. Adesea, sufletul omului, cu idealul său, poate ajunge într-o situație disperată.

În această conferință, Rudolf Steiner ne spune că, atunci când un om idealist trece prin poarta morții și ajunge la momentul în care își vizualizează tabloul vieții sale – amintirea vieții ce a trecut, în care timpul devine spațiu – el își vede idealurile sale strălucind, dar ele îi apar străine și având ceva periculos, fascinant, amăgitor în ele, un element despre care simte că îl îndepărtează de misiunea sa pământească. Aici, Rudolf Steiner ne relevă caracterul luciferic al acestor idealuri, pe care oamenii le poartă de obicei în sufletul lor și pe care cel mai adesea nu ajung să le împlinească în cursul vieții lor pământești.

Însă Steiner ne dă exemplul lui Christian Morgenstern, o ”natură poetică”, un om foarte idealist, a cărui întreagă viață a fost dedicată celui mai pur idealism și care a parcurs o adâncire mistică, după care a întâlnit antroposofia și și-a dedicat întreaga viață mișcării antroposofice. El a lăsat omenirii o serie de poezii, în care a exprimat poetic această transformare a idealurilor sale mistice prin ceea ce a primit prin lucrul împreună în cadrul antroposofiei cu Rudolf Steiner și cu colaboratorii săi apropiați, în mai mult de un deceniu. După ce el a trecut poarta morții, ca urmare a unei boli ce l-a slăbit treptat, el a dus dincolo de prag aceste roade sufletesc-spirituale ale vieții sale pământești. Ele pot fi văzute atât de către un cecetător spiritual ce poate privi comoara sufletului lui Christian Morgenstern în lumea spirituală, dar și de către celelalte suflete omenești aflate în drumul lor către o nouă viață pământească, deoarece pot fi percepute suprasensibil ca un imens tablou ce strălucește cu o intensitate specifică doar lumii spiritului. Însă aceasta este o strălucire aurie de lumină și iubire vindecătoare, un tablou imens christic de o grandoare comparabilă în lumea fizică cu tablourile marilor artiști precum Rafael sau Michelangelo. Iar acest tablou al roadelor pământesc-spirituale ale lui Christian Morgenstern sunt mai importante pentru cercetătorul spiritual decât contemplarea directă a lumii spirituale. Toate idealurile pe care Christian Morgenstern le purta în sufletul său, înainte de a întâlni mișcarea antroposofică, s-au unit în sufletul său cu învățătura spirituală despre Christos și despre misiunea sa și astfel au căpătat substanță adevărată, vie, precum un sange spiritual christificat al sufletului poetului, ce poate fi văzută ca un vast tablou în lumea spirituală, devenind bun al întregii omeniri.

 În lumea spirituală, sufletele care nu și-au christificat idealurile duc o luptă cutremurătoare pentru idealurile lor, pe care Lucifer încearcă să le smulgă și să le ducă în lumea lui.  În schimb, sufletele care și-au christificat aceste idealuri emană o lumină christică vindecătoare ce le este de ajutor și altor suflete și le oferă forțe de viață și călăuzire în viitoarea lor viață pe Pământ.

”Ceea ce am dobândit prin mine însumi devine bunul comun al întregii omeniri prin faptul că Christos l-a transpus în realitate ”.[ix] Christos, soarele spiritual din sufletul omului, este cel care poate asigura rodirea acestor idealuri-semințe spirituale în viitor, ca bun de viitor al omului din sufletul căruia aceste idealuri au izvorât, dar și ca bun al întregii omeniri. Christos dă realitate idealurilor rupte de lume, de Pământ. 

Odată transformate prin Christos, idealurile devin totodată poarta de intrare justă a omului în lumea spirituală. ”Mi-am dat seama că trebuie să se pătrundă în lumea spirituală reală tocmai prin această poartă a idealismului. Idealismul îmi apăruse ca umbră splendidă pe care nu lumea senzorială, ci cea spirituală o proiectează în sufletul omului și care reprezintă un îndemn de a ajunge, pornind de la această umbră, la lumea care a proiectat-o. (Rudolf Steiner)”[x]  

(articol scris de Delia Soare, publicat în nr. 21 al revistei de antroposofie Pământ iubit)


[i] Rudolf Steiner, Esoterismul creștin (GA 094), conferința a II-a

[ii] Rudolf Steiner, Christos și sufletul uman (GA 155) conferința a II-a

[iii] Rudolf Steiner, Cursul Vieții mele (GA 028)

[iv]  Rudolf Steiner, Cursul Vieții mele (GA 028), cap 07

[v]  Rudolf Steiner, Cursul vieții mele (GA 027), capitolul 05

[vi] Rudolf Steiner, Cursul vieții mele (GA 028), capitolul 04

[vii] Rudolf Steiner, Filosofia libertății (GA 4)

[viii] Rudolf Steiner, Christos și sufletul uman (GA 155), conferința a II-a

[ix]  Rudolf Steiner, Christos și sufletul uman (GA 155), conferința a II-a

[x]  Rudolf Steiner, Cursul vieții mele (GA 027), capitolul 08