Chiar daca Christos s-ar naste de o mie de ori in Bethleem,

                             Daca nu s-a nascut in tine, ramai pierdut pe vecie !” (Angelus Silesius)

Am ales cuvintele lui Angelius Silesius ca motto pentru prezentarea mea, ca o indicatie a legaturii dintre ceea ce stim ca s-a petrecut in plan exterior de Craciun, pe de o parte si procesele de transformare prin care trece sufletul omenesc, reprezentate imaginativ, in aceasta perioada a anului si nu numai, pe de alta parte.

Daca parcurgem sufleteste, in mod cat mai constient, cele patru mari sarbatori ale cursului anului: Michael, Craciunul (cu Boboteaza), Pastele si Sanzienele, putem trece printr-un anumit proces de initiere in marile taine ale evolutiei omenirii. Sarbatoarea de Craciun poate fi considerata, in primul rand, o sarbatoare a amintirii originii spirituale a omului si deci un prilej al unei adevarate cunoasteri de sine. Deloc intamplator, sarbatoarea de Craciun este precedata de sarbatoarea lui Michael, care are legatura cu spiritualizarea gandirii si cu nasterea Eului Superior in suflet. Acest lucru il voi detalia in partea a doua a acestei prezentari.

As vrea sa subliniez si sa urmaresc, in cele ce urmeaza, cele doua aspecte fundamentale ale sufletului omenesc: cel divin (ceresc) si cel omenesc.  In primul rand, avem aspectul divin, in imaginatiunea clasica de Craciun, cu Fecioara Maria, plina de puritate, blandete, intelepciune si iubire materna, tinand in brate pruncul stralucitor. Prin ea, omului i se readuce aminte de originea sa divina, de ce anume el s-a indepartat atunci cand a coborat in intruparea pamanteasca. Cel mai aproape de aceasta imaginatiune arhetipala este Rafael, cu a sa Madona Sixtina.

In al doilea rand, avem aspectul omenesc in imaginatiunea despre originea crucii, care ne este data de Rudolf Steiner in ciclul de conferinte “Ideea Craciunului si Taina Eului”. El ne atrage aici atentia asupra legaturii atat de cunoscute candva in misterii, dintre inceputul Vechiului Testament, cu istoria lui Adam si a Evei, nasterea pruncului Iisus de Craciun si Evenimentul de pe Golgotha. In Paradis, Dumnezeu cel din Vechiul Testament le-a dat dat voie lui Adam si Evei sa manance din toate fructele Pomului Vietii, dar le-a interzis sa guste din roadele Pomului Cunoasterii binelui si raului. Si pentru ca ei, ispititi de Lucifer aparut in forma de sarpe, au mancat din fructele Pomului cunoasterii, au fost alungati din rai. Mai tarziu, cand stramosul Adam a murit si a fost ingropat, din mormantul sau a crescut un pom si din lemnul acestuia a fost facuta ulterior crucea pe care a fost rastignit Iisus Christos. Deci mai intai corpul lui Adam pus in mormant a introdus in aura pamantului si in evolutia omenirii principiul luciferic, iar mai tarziu, prin Misteriul de pe Golgotha cu punerea sa in mormant, Christos a adus un nou principiu in aura pamantului si in evolutia omenirii. Din aceasta straveche cunoastere inteleapta, s-a mai pastrat astazi doar faptul ca ziua de 24 decembrie, inainte de ziua de Craciun de pe 25 decembrie, este marcata in unele calendare crestine ca fiind ziua lui Adam si a Evei.

Partea I – Craciunul exterior

Copilul arhetipal si eternul femin

Cele doua aspect mentionate: divin si omenesc, le putem urmari in cursul narativ din Evanghelia lui Luca si Evanghelia lui Matei. In prima, in arborele genealogic exprimat la inceput, vedem ca stramosul ereditar al copilului Iisus este Nathan, fiul lui David, iar in a doua, linia porneste de la celalalt fiu al lui David, Solomon, aceasta fiind una dintre contradictiile greu de explicat din evangheliile sinoptice. Din stiinta spirituala adusa omenirii de Rudolf Steiner, stim ca diferentele dintre evenimentele relatate in aceste Evanghelii provin din faptul ca, oricat ar parea de incredibil si de neacceptat constientei obisnuite, avem doi copii Iisus: Iisus nathanic si Iisus solomonic, provenind din doua cupluri diferite Maria si Iosif, care pregatesc corporalitatea necesare coborarii lui Christos pe pamant la momentul Botezului din Iordan. In spatele acestui lucru se acunde o adanca intelepciune divina, pe care o putem presimti in urmatoarea idee, exprimata de Emil Bock in cartea “Copilaria si tineretea lui Iisus”: “Nu putea fi purtator al Fiintei Christice decat o fiinta umana care era cu totul copil si, in acelasi timp, intelept desavarsit.”  

In aceasta carte a lui Emil Bock (“Copilaria si tineretea lui Iisus”) am descoperit cele mai frumoase, emotionante si bine documentate  portrete biografice ale celor doi copii Iisus, ale celor doua Marii si ale celorlalte personaje din Evanghelii, prin a caror interactiune sufleteasca a avut loc fuziunea marilor curente ale omenirii (budismul si zoroastrismul, sau linia de pastori si cea regala), in pregatirea venirii lui Christos pe pamant. Incerc sa fac un scurt rezumat al acestora, in cele ce urmeaza.

Iisus din Evanghelia dupa Luca

Mai intai, in Evanghelia lui Luca, avem cuplul Maria si Iosif ce locuiesc in Nazareth. Avem deci arborele genealogic al copilului Iisus pornind de la Adam si mergand mai departe, prin profetul Nathan fiul regelui David, pana ajunge la Iosif si la Iisus. Maria este descrisa ca fiind foarte tanara, copilaroasa, de o puritate, blandete si gingasie desavarsite. Ea este logodita cu tamplarul Iosif. Despre ei, Bock ne spune ca sunt tipul de oameni afectiv-visatori, ce duc o viata simpla, curata, in armonie cu natura si cu lumea spirituala. Mai mult, conform evangheliilor apocrife si cercetarilor lui Bock, acest cuplu traia in sanul comunitatii eseniene din Nazareth. Maria ne apare ca reflectarea terestra a femininului arhetipal din creatia originara, ea este Eva inainte de caderea in pacat, iar pruncul ei este intruparea sufletului omenesc pur, al lui Adam inainte de a manca din roadele pomului cunoasterii. Acest lucru a fost posibil pentru ca lumea spirituala a pastrat o parte pura din sufletul primului om creat. Daca despre Maria nathanica nu se stie nimic despre posibile incarnari anterioare, despre sufletul incarnat in pruncul ei se poate spune cu siguranta ca este la prima sa incarnare pe pamant. Mariei din Evanghelia dupa Luca i se arata arhanghelul Gabriel, anuntand-o ca a fost aleasa sa devina mama Fiului lui Dumnezeu – si acest lucru este adevarat in sensul ca ea va da nastere sufletului imaculat al primului om creat de Dumnezeu-Tatal. Conceptia acestui suflet pur a fost facuta sub obladuirea lumii spirituale, Iosif si Maria fiind adusi intr-o stare ca de somn si astfel nelasand sa patrunda nicio dorinta ce ar fi putut macula acest proces de o importanta coplesitoare in planul evolutiv al omenirii. Deci intr-un anumit sens, Maria a ramas fecioara, asa cum este spus in Evanghelie, caci fecioria este in primul rand o stare de inocenta a sufletului, dar acest lucru este vazut intr-un mod atat de materialist in zilele nostre. Cand era aproape sa nasca, Maria a fost nevoita sa plece impreuna cu Iosif la Bethleem, pentru recensamant. Acolo, in plina iarna, in frig si in miez de noapte, ei i-a venit sorocul sa nasca, dar nu a fost primita nicaieri, hanurile erau pline de oameni veniti tot pentru recensamant, asa ca in final a gasit o iesle intr-un grajd, unde a dat nastere pruncului Iisus. Ingerii au participat la aceasta nastere, boul si magarul i-au suflat aer cald, iar cei trei pastori anuntati si calauziti de ingeri ca s-a nascut fiul lui Dumnezeu au venit sa il vada pe prunc. Ingerii formau Nirmanakaya  (corpul astral purificat al lui Buddha), caci prin nasterea pruncului din Evanghelia dupa Luca budismul s-a putut exprima in lume intr-o forma reinnoita, intinerita. Boul (sau taurul) reprezinta fortele de vointa imblanzite ce se daruiesc binelui pruncului divin din suflet, iar magarul este simbolul corpului fizic ce in acest caz isi pune fortele instinctuale tot inspre slujirea misiunii pruncului Iisus nascut in suflet.

Daca sufletul primului om, adica al lui Adam inainte de ispitirea luciferica, s-a intrupat in Iisus nathanic, Eu-l lui Adam s-a intrupat in Ioan Botezatorul. Apostolul Luca face referire la acest mister descriind intalnirea dintre Maria si Elisabeta, viitoarea mama a lui Ioan Botezatorul. Ambele erau insarcinate, iar cand ele se imbratiseaza, pruncul din pantecele Elisabetei tresare si ea simte cum se umple de duh sfant, iar atunci ea ii striga fecioarei Mariei ca atat ea, cat si pruncul pe care Maria il poarta in pantece, sunt binecuvantati.

Pruncul Iisus nathanic ne apare ca fiind plin de nevinovatie si aplecat visator asupra propriilor trairi sufletesti, radiind iubire pura si forte de viata. Pe masura ce crestea fizic, el ramanea la aceeasi puritate, inocenta a perceptiilor, la aceeasi uimire fata de lume precum copiii in primii 2-3 ani de viata, fiind in armonie deplina cu lumea plantelor si cu lumea animala, dar nedezvoltandu-si gandirea ca si forta specifica a Eu-lui. Sufletele mai sensibile simteau iubirea deosebita pe care o radia acest suflet primordial, insa in general oamenii il considerau inapoiat in dezvoltarea sa. Copilul traia in atmosfera sufleteasca de puritate si blandete a mamei sale si intre ei era o legatura sufleteasca cu totul speciala, o armonie si o uniune permanenta cu lumea cereasca.

Fecioara Maria cu pruncul, cel mai adesea reprezentata in picturi si in special in Madona Sixtina a lui Rafael, este Maria din Evanghelia dupa Luca.

Iisus din Evanghelia dupa Matei

Al doilea cuplu este cel ce locuia in Bethleem si este descris in Evanghelia dupa Matei. Atat Maria solomonica, cat si Iosif se trageau din familii de vaza din Bethleem si erau oameni inteligenti, educati. Maria fusese crescuta si educata ca fecioara la templu, caci parintii ei observasera ca manifesta o intelepciune, seriozitate si inclinatie catre studiu si religie inca de foarte timpuriu. Putem spune ca in ea era un suflet batran, intelept, ce avusese nenumarate incarnari in multe timpuri ale omenirii, de unde adusese roade bogate in suflet si spirit. In destinul ei, ne spune Emil Bock, putem presimti tragedia eternului feminin care urma sa aiba loc in evolutia omenirii, dar si mantuirea acestuia prin suferinta si iubire. Frumoasa, mandra si cu o noblete desavarsita in fiinta sa, tanara Maria arata ca o regina printe ceilalti oameni. In acele vremuri, stiinta, religia si arta erau inca o unitate, nu ca in vremurile noastre, cand sunt atat de rupte una de alta, iar educatia se facea pe atunci in centrele religioase. Maria era nespus de dedicata invataturii religioase pe care o primea si si-ar fi dorit sa ramana pentru tot restul vietii la templu sa-i slujeasca lui Dumnezeu, ea avand o legatura directa cu ingerii, cu lumea spirituala. Dar invatatii de la templu aveau alte planuri cu ea, conform indicatiilor din oracole pe care le primeau la randul lor. Ei o educau  pentru a deveni mai tarziu mama lui Mesia pe care il asteptau toti. Asa ca tanara fata a renuntat la visul ei de a sluji lui Dumnezeu in temple, pentru o misiune si mai nobila, de a se casatori si a da nastere pruncului salvator mult-asteptat al neamului iudeilor. Legendele spun ca ea urma sa se casatoreasca doar cu cel ce va face toiagul uscat sa infloreasca, atunci cand va trece prin dreptul ei – si asa a fost ales Iosif, care era un barbat evoluat spiritual, educat si de neam regal, mult mai in varsta decat fecioara Maria.  Daca in cazul cuplului din Evanghelia lui Luca, Maria a fost cea care a primit vestea nasterii pruncului divin de la Arhanghelul Gabriel, in cazul acestul cuplu din neam regal, vestea ca se va naste un prunc a fost data tatalui. Nunta dintre Maria solomonica si Iosif a fost facuta in templu, sub obladuirea inteleptilor preoti, la fel si unirea trupeasca dintre ei a fost in deplina puritate, fiind sustrasa cu totul constientei ei si a sotului ei, asa cum se facea in acele timpuri in situatii speciale, in templele conduse de preoti initiati. In acest caz, sufletul ce s-a intrupat in acest copilul Iisus era cel mai intelept suflet al omenirii, ce trecuse prin nenumarate vieti pamantesti din vremuri imemoriale si condusese in mod direct popoare sau daduse impulsuri pretioase in evolutia omenirii: Eu-l marelui initiat Zoroastru (“Steaua de aur”). La nasterea sa, in casa lor din Bethleem, au venit cei trei regi-magi intelepti, calauziti de steaua care le indica faptul ca marele lor maestru spiritual Zoroastru s-a nascut in Bethleem, iar ei s-au inchinant lui si i-au adus aur, smirna si tamaie, ca daruri simbolizand initierea. Insa in acele timpuri, regale Irod aflase si el ca se va naste Mesia si speriat ca acesta sa nu ii ia locul, a dat porunca sa fie omorati toti pruncii. Avertizat in vis de inger, Iosif i-a luat pe Maria si pe prunc si au fugit in Egipt, unde s-au adapostit pentru o perioada mai lunga intr-un templu. Cand primejdia a trecut si au aflat ca Irod murise, ei s-au intors, dar nu in Bethleem, ci in Nazareth. De acum devenisera vecini cu familia lui Iisus nathanic si asa s-au cunoscut cele doua familii.

Prietenia dintre cele doua familii. Transformarea din Templu. Noul Feminin arhetipal

Copilul Iisus nathanic s-a nascut cu aproximativ doi ani mai tarziu decat Iisus solomonic si atunci el nu a fost in primejdia de a fi omorat de nemilosul rege Irod. Aceasta este inca o aparenta contradictie din Evanghelii, si anume ca apostolul Luca nu mentioneaza nimic despre episodul dramatic al uciderii pruncilor, dar prin datele de nastere diferita ale copiilor Iisus intelegem de ce nu a fost cazul. Deci cele doua familii traiau ca vecini in comunitatea eseniana, unde nu existau diferente de rang si de avere. Maria solomonica, pe langa ca pierduse rangul si pretuirea deosebita de care se bucura in casa natala din Bethleem, pierduse si visul ei de a fi mama lui Mesia, sub obladuirea initiatilor din templu, acum ca era departe de ei. Acum era aparent o femeie obisnuita, ce se ocupa de cei sapte copii pe care ii avea impreuna cu Iosif si pe care nu ii mai concepuse in acelasi mod inocent precum pe cel dintai, ci ea, treptat-treptat, isi pierduse puritatea din templu si implicit legatura pe care o avea cu ingerii, cu divinitatea. Putem sa ne inchipuim, spune Bock, suferinta acestei femei mandre si deosebite, care avusese idealuri inalte, pe care le vazuse destramandu-se treptat sub ochii ei. Chiar si iubirea de mama a fost o calitate pe care ea dobandit-o prin stradanie proprie si suferinta, neavand-o nativ, precum Maria nathanica ce intruchipa mama arhetipala plina de forte de daruire de sine. De aceea, ei ii facea bine prezenta Mariei nathanice, ii amintea intr-un mod vindecator de paradisul pierdut din timpul cand era fecioara slujind in templu. Intr-un mod similar, cei doi baieti Iisus se imprietenesc, fiecare simtindu-se atras intr-un mod misterios de celalalt, ca si cum celalalt avea o calitate sufleteasca ce il completa si il facea sa se simta implinit. Atat de polari erau cei doi, si totusi atat de apropiati sufleteste ! In timp ce fratii lui, inteligenti si educati, cumva il dispretuiau pe baiatul Iisus pe care il considerau intarziat in dezvoltarea sa, Iisus somolonic, cu intelepciunea si dorinta sa de a cunoaste in permanenta lumea, simtea ca in baiat se manifesta o iubire plina de inocenta si de forte de viata, din care sufletul sau se hranea. La fel, baiatului Iisus nathanic ii facea bine prietenia acestui baiat intelept, ii imprumuta intr-o anumita masura din forta sa de gandire si de individualizare.

Cand baietii au crescut – Iisus nathanic avea deja 12 ani – era vremea sa primeasca confirmarea in templu, asa cum era datina, asa ca familia din Evanghelia lui Luca impreuna cu Maria solomonica si fiul ei au plecat inspre Ierusalim. Iosif cel in varsta, sotul Mariei somolonice, murise de batranete de putin timp.  La Ierusalim a avut loc episodul cu disparitia baiatului Iisus nathanic, pe care l-au cautat timp de trei zile, mama sa fiind foarte nelinistita. Intr-un sfarsit, adultii l-au gasit pe copil in templu, stand pe tron si raspunzand cu multa intelepciune marilor invatati din temple, spre uluirea acestora. De ce ma cautati ? Nu stiati ca eu sunt in casa Tatalui Meu ? le raspunde copilul adultilor ingrijorati. Mama sa, Maria descrisa in Evanghelia lui Luca, a fost foarte afectata de transformarea fiului ei, pe care nu-l auzise niciodata vorbind atat de intelept, incat aproape ca nu-l mai recunostea si se simtea ca si cum l-ar fi pierdut. Impresionata a fost si Maria solomonica de transformarea baiatului Iisus mai mic, la care observa o atitudine noua de demnitate si adanca intelepciune pe care nu le vazuse pana acum decat la fiul ei, dar fu mai ales nespus de ingrijorata pentru fiul ei drag, care devenise palid, tacut si retras in el si parca se topea din picioare de la o clipa la alta.  Ce se intamplase, de fapt ? Rudolf Steiner ne lamureste acest mister: Eu-l lui Zarathustra din baiatul solomonic trecuse in baiatul nathanic si astfel intelepciunea profund umana adusa de multe vieti pamantesti de catre Zarathustra se unise cu iubirea pura cereasca a primului om creat de Dumnezeu, ce nu avusese nicio alta viata pe pamant si nu fusese niciodata atins de principiul luciferic. Caci in acele vremuri Eu-l uman nu era atat de legat de corp precum astazi si astfel de transferuri de Eu se petreceau, in anumite situatii.

Prin fuziunea dintre intelepciunea pura si iubirea curata s-a realizat planul divin de creare a unei corporalitati umane potrivite pentru entitatea cosmica Christos, ce urma sa se intrupeze la momentul Botezului din Iordan.

In timp ce tanarul Iisus nathanic, acum straluminat de Eul intelept al lui Zarathustra, devenea tot mai puternic si mai intelept, celalat baiat s-a inchis tot mai mult in el si pana la urma a murit, spre adanca durere si disperare a mamei sale, care dupa ce isi pierduse sotul si ramasese singura cu sapte copii, acum il pierdea si pe cel mai iubit fiu al ei si in care isi pusese toate sperantele. Cam in aceeasi perioada moare si Maria nathanica, ce nu-si mai putuse reveni dupa socul primit odata cu transformarea de neinteles a fiului ei.  In virtutea legaturii sufletesti de prietenie ce ii lega de multi ani, Iosif tamplarul o ia in casa sa pe Maria solomonica, impreuna cu cei sase copii ai ei – si cele doua familii devin una, iar astfel mama solomonica si Eu-l fiului sau sunt adusi din nou impreuna, in aceste atat de misterioase legaturi de destin. Maria se simtea in mod inexplicabil profund atrasa sufleteste de Iisus nathanic, desi inca nu stia ca acesta poarta in el Eu-l fiului sau. Insa de cate ori ea incerca sa intre in legatura cu fiul sau decedat si pe care ea il cauta in lumile spirituale, atentia si iubirea ei erau atrase de baiatul nathanic, ce radia iubire si intelepciune inspre ea, incat ea incepuse sa presimta ca aici sunt niste mistere ce se cer lamurite.

Comunicarea dintre mama si fiul adoptiv devenea tot mai profunda, pe masura ce baiatul se maturiza. Ea primea plina de compasiune relatarile pline de durere ale tanarului ce observa cu luciditate situatia de decadere sufleteasca si morala in care se afla omenirea in acel moment, cand vechile misterii pagane nu mai functionau si locul zeitatilor la care se inchinau oamenii fusese luat de entitati demonice. In acest context, vestea despre Ioan Botezatorul ce incepuse sa predice venirea lui Mesia si boteza cu apa in Iordan, spunandu-le oamenilor: Schimbati-va modul de a gandi, Imparatia Cerurilor se apropie !, a aparut ca o mare speranta pentru ei. Tanarul Iisus s-a pregatir sa plece spre Ioan Botezatorul si-a luat la revedere de la mama sa, discutia ultima dintre cei doi fiind de o mare profunzime si practic transfigurand-o pe Maria solomonica. Atunci ea a avut o deschidere spirituala catre intelegerea intregului mister al celor doi copii Iisus si tot atunci sufletul pur al Mariei nathanice ce murise a coborat din lumea spirituala si s-a unit cu ea, astfel aparand pentru prima data femininul arhetipal complet in fiinta mamei lui Iisus, reunind puritatea, iubirea si blandetea primordiala a primei femei create inainte de a fi atinsa de principiul luciferic, cu intelepciunea si iubirea omeneasca dobandite cu stradanie si multa suferinta de-a lungul a nenumarate incarnari.  In acest moment crucial, Maria isi recapata virginitatea. Este, inca o data, descris intr-un mod extraordinar de catre Emil Bock, ceea ce inseamna de fapt femininul arhetipal complet: unirea in suflet a celor doua principii, a celor doua aspecte ale femininului: cel ceresc, originar, pur, pe care il putem vedeam reprezentat in Madona Sixtina a lui Rafael, si cel omenesc, dobandit prin efort propriu si suferinta, prin metamorfozarea si purificarea sufletului cazut sub influenta luciferica, adica prin mantuirea lui Lucifer in suflet prin intermediul impulsului adus omenirii de catre Christos. “Marea transformare ce a avut loc in Maria ca urmare a convorbirii de adio este arhetipul unei transformari catre care trebuie sa nazuiasca orice suflet uman. Caci versul lui Angelus Silesius:

Tu trebuie sa fii Maria, pe Dumnezeu sa-l nasti in tine,

Ca El si tie fericirea cea vesnica in alt fel sa ti-o dea.

se refera la procesul prin care sufletul uman devine Maria, in sensul cuceririi unei noi feciorelnicii launtrice. “ (Emil Bock)

Stim apoi ca pe drumul spre Iordan, Eu-l lui Zarathustra, indeplinindu-si misiunea de a pregati corporalitatea potrivita pentru intruparea principiului christic, paraseste trupul lui Iisus, iar in momentul in care Ioan Botezatorul il boteaza pe Iisus, Eul macrocosmic al lui Christos coboara in trup fizic si Iisus Christos isi incepe misiunea pe pamant.

Partea a II-a: Craciunul launtric. Trairi la pragul lumii spirituale. Nasterea Eului superior in suflet

Am putea sa ne intrebam de ce, in Evanghelia dupa Luca, pruncul Iisus nathanic – sufletul adamic pur creat de Dumnezeu-Tatal – se naste in conditii atat de grele: in noapte, frig, saracie si umilinta, intr-un grajd intunecos. Explicatia este ca ceea ce s-a  petrecut atunci pe plan exterior, la rascruce de timpuri, reprezinta in acelasi timp si imaginea proceselor sufletesti prin care omul trece in cunoasterea de sine, cand ajunge la pragul lumii spirituale, iar din sufletul intelept da nastere pruncului divin al cunoasterii de sine.

In Contemplarile asupra cele 12 nopti sfinte, Kristina Kaine descrie cum doar curajul michaelic de a privi in intunericul din sufletul nostru, in gandurile moarte intelectuale, in vointa noastra slaba si indecisa ne poate da sansa de a ne naste Eul Superior. Putem patrunde misterul nasterii copilasului spiritual al sufletului in noaptea intunecata si friguroasa din suflet doar atunci cand avem curajul de a o lumina cu lancea gandirii spiritualizate. De-abia atunci putem sa dam nastere la cel ce suntem cu adevarat. Kristina Kaine porneste in contemplarea ei de la indicatia despre noaptea de Craciun pe care Rudolf Steiner a dat-o lui Herbert Hahn, la intrebarea acestuia despre semnificatia celor 12 nopti sfinte: “Aceasta noapte sfanta este noaptea in care Christos este nascut in suflet si sufletul intreaba: Poate fi sufletul meu eliberat, salvat, mantuit cu toate slabiciunile si defectele si pasiunile mele ? Simbol: grajdul din Bethleem in saracie si umilinta in care va fi nascuta Lumina Lumii. Vocea linistii patrunde in suflet si ne invata  cum sa afirmam cu bucurie binele care se afla in noi si in ceilalti. Sufletul cauta misterul in intuneric si in paduri necunoscute. Spiritul divin este nascut in materie; Alpha si Omega se ating si creaza viata.”

Ceea ce in trecut era cufundare mistica in sine, pe calea sentimentului, in zilele noastre este o coborare constienta in suflet, pana la pragul lumii spirituale, inspre cunoasterea de sine. Aici are loc intalnirea cu micul Pazitor al pragului si cu Eul superior, iar la intoarcerea in starea de constienta obisnuita aducem in suflet un germene al partii divine din noi: nasterea copilasului auriu al cunoasterii spirituale din substanta  maternala a intelepciunii. Dar pentru aceasta trebuie sa ajungem la pragul lumii spirituale, unde Rudolf Steiner spune ca sunt douasprezece aspecte de baza in care Pazitorul pragului ni se poate arata. Unul dintre aceste aspecte este reprezentat in aceasta pictura lui David Newbatt, intitulata “Phoenix”, pe care am putea-o numi si  transformarea gandirii (moarte si renastere) la pragul lumii spirituale. Am avut bucuria sa o gasesc pe internet, la putin timp dupa ce avusesem o imaginatiune foarte asemanatoare cu ceea ce este reprezentat artistic in ea. Vedeti in pictura o fiinta spirituala feminina, avand deasupra capului o pasare aurie cu aripile mari larg deschise. In imaginatiunea mea, din inima acestei fiinte feminine sublime izvora un suvoi de forte de viata, care erau in acelasi timp iubire si ganduri pure de intelepciune. Ea este inconjurata de fiinte intunecate si monstruoase: imaginea gandurilor moarte, intelectuale ale omului, deci gandurile cazute sub puterea lui Ahriman. Atat fiinta luminoasa si inteleapta, cat si fiintele intunecate din jurul ei, sunt aspecte din sufletul omenesc, caci la pragul lumii spirituale omul se intalneste cu el insusi. In timp ce partea intunecata releva aspectele pe care omul trebuie sa si le transforme constient, prin stradanie, partea luminoasa reprezinta potentialul sau spiritual, idealul catre care el poate sa aspire.

Devenim astfel constienti de niste aspecte de transformat din noi si in acelasi timp aducem in suflet ceva din Eul nostru superior. Ceva se naste in sufletul nostru din aceasta intalnire la prag, un germene ce poate fi lucrat mai departe, ‘pruncul divin’.

Sorin Stefanescu a mentionat in conferinta sa picturile-imaginatiuni ale lui Goya (“Capriciile”). As spune despre ele ca sunt niste imaginatiuni incomplete, pe care omul le are intr-adevar la atingerea pragului lumii spirituale, dar fiindca ajunge la prag intr-o stare sufleteasca deprimata (cum era Goya cand le-a avut), sau oricum intunecata, aceste imaginatiuni nu sunt complete: omul percepe doar partea lor intunecata, ahrimanica, cea care trebuie transformata de catre fortele Eului. Daca priviti la pictura lui David Newbatt, inchipuiti-va cum este ca cineva sa poata vedea launtric doar acele fiinte ahrimanice: acel om va fi in situatia mielului neajutorat, ingrozit si atacat de acesti monstrii sufletesti. Eu am fost in aceasta situatie intr-un moment biografic greu din viata mea, pe care l-am numit “caderea in abis”, in care pentru un timp m-am simtit pierduta, neputand sa vad nicio lumina.

La polul opus, sunt toate acele trairi extatice, minunate, cand cineva are viziuni luminoase cu ingeri, cu fiinte spirituale divine si atunci omul devine foarte mandru, crede ca a ajuns la un anumit nivel de elevare spirituala. Exemplificand cu  aceeasi pictura a lui Newbatt, inchipuiti-va ca cineva ar vedea doar partea ei aurie, luminoasa. Putem sa le numim viziuni date de Lucifer, in care omul vede doar partea frumoasa, stralucitoare, divina, incantatoare; dar fiindca nu vede si ce anume mai are de transformat, omul cade prada ispitei de a credea ca are deja calitatea reprezentata prin imaginea respectiva si nu trebuie sa mai depuna niciun efort pentru ea. In acest caz, omul evita pragul lumii spirituale si intalnirea cu Pazitorul pragului si nu stie ce are de transformat in fiinta sa. Deci ar trebui sa privim cu mare circumspectie astfel de trairi luminoase, extatice. Este drept, ele sunt intalnite in special pe alte cai spirituale (nu pe calea antroposofica), pe cai ce nu au de-a face cu gandirea si cu spiritualizarea ei.

Desigur, ceea ce am prezentat aici este o forma mult simplificata despre ceea ce inseamna o imaginatiune; lucrurile acestea sunt foarte complexe si greu de pus in cuvinte. Mai importante decat imaginile in sine sunt trairile sufletesti pe care omul le are la pragul lumii spirituale, precum si mesajul pe care il primeste prin ele. O descriere completa a unei imaginatiuni este data de Rudolf Steiner in “Cum se dobandesc cunostintele despre lumile spirituale” (GA 10), in intalnirea cu micul Pazitor al pragului. Pentru a avea imaginatiuni complete si juste pe calea launtrica a cunoasterii de sine, este absolut necesar sa ne spiritualizam gandirea, iar cea mai sigura si mai grea cale in acest sens este cea data in “Filosofia Libertatii” (GA 4).

Cum s-a mentionat mai devreme, mai este si calea nu atat de grea ca “Filosofia Libertatii”, dar nici atat de sigura: cea data de studiul serios, sustinut, al antroposofiei, la care se adauga meditatiile si exercitiile insotitoare. Caci:

Gandirea pura este lumina soarelui in ceata vietii

Gandul pur este o traire spirituala

Educarea spre gandirea pura este antroposofia

Exersarea formelor de gandire pura este meditatia

Ea il face pe om  calm, interior activ, linistit sufleteste

Ii aduce mantuirea in inima. (Rudolf Steiner)  

Ar fi mult de discutat aici despre ce anume inseamna transformarea si spiritualizarea gandirii, dar aceasta este o mare tema in sine, pe care si eu incerc sa o aprofundez, deci poate vom discuta despre ea alta data.

 (prezentare tinuta de Delia Soare la Simpozionul de Craciun de la S.A.R. din 17 decembrie, 2016)