“În cazul în care Kaspar Hauser nu ar fi trăit și murit în modul în care a făcut-o, contactul dintre Pământ și lumea spirituală ar fi fost pe deplin întrerupt”. (Rudolf Steiner)

În data de 26 mai 1828, de Rusalii, un adolescent își făcea apariția pe străzile din orașul Nürnberg din Germania. Clătinandu-se, gata la orice pas să se prăbușească, cu dureri teribile în picioare, el înainta cu mare greutate. Nu putea rosti decât câteva cuvinte, avea ochii foarte  iritați de la lumina zilei și ținea în mână o scrisoare.

Pe numele său Kaspar Hauser, tânarul deveni în curând un caz urmărit cu interes și curiozitate de către contemporanii săi. Această individualitate, ce suferise o detenție plină de cruzime din anii fragezi ai copilăriei, manifesta o inimă atât de deschisă și de iubitoare, multă blândețe și o puritate de nedescris, împreună cu un interes plin de nevinovăție pentru lume, încât mulți au  văzut în el reprezentantul a tot ceea ce este inocent și mântuitor în copilărie. Profesorul Daumer l-a numit “om primordial paradisiac”, iar baronul Tucher îl caracteriza drept “ primul om din Paradis înainte de căderea în păcat.” Remarcabilă era și extrema sa compasiune față de oameni și animale. Într-o conferință (GA 104), amintind despre Kaspar Hauser, Rudolf Steiner observa blândețea lui ieșită din comun, relevată prin faptul că atunci când a fost pus la un loc cu animale sălbatice fioroase și agitate, acestea, pe măsură ce se apropiau de adolescent, se îmblânzeau și se ghemuiau liniștite lângă el. Pe oricare alt om, ele l-ar fi sfâșiat, cu siguranță. Prezența lui Kaspar Hauser a atins profund inimile multor dintre cei care l-au întâlnit, încât ei, presimțind ceva din individualitatea sa extraordinară, l-au supranumit “Copilul Europei”.  “Copilul din adult” este o realitate sufletească pe care mulți oameni se străduiesc să o retrezească, iar în adolescentul blând și nevinovat au găsit o sursă de inspirație.

Destinul lui Kaspar Hauser (1812 – 1833) constituie un mister: un copil care a fost încarcerat înainte de a împlini 3 ani, ținut departe de orice contact uman, fără să mai vadă lumina zilei, natura, cerul, soarele, luna și stelele, până când a împlinit 15 ani; iar la varsta de 21 de ani a fost înjunghiat mortal de un necunoscut.  Povestea vieții sale a rămas o enigmă încă nedezlegată, deși câțiva oameni adevărați și-au făcut din elucidarea ei o misiune de viață și o datorie de suflet. Ei au încercat să răspundă la următoarele întrebari: cine era copilul ținut întemnițat în împrejurări atât de crude și sordide, cine erau părinții săi;  de ce s-a urmărit ca băiatul, prin acest prizonierat, să fie reținut din dezvoltarea sa normală, firească; cine erau dușmanii  săi și, în final, cine l-a ucis pe Kaspar Hauser?

Sunt intrebări ce au fost mult dezbătute, mai ales de când criminalistul, juristul și psihologul Anselm von Feuerbach a afirmat, pe vremea când Kaspar Hauser încă trăia, că acesta era moștenitorul legal la tronul Badenului și că ar fi fost îndepărtat datorită ambițiilor unei case rivale.

Antroposofia ne poate ajuta să avem o viziune mult mai cuprinzătoare asupra destinului straniu al lui Kaspar Hauser și a implicațiilor pe care l-a avut în viețile multor oameni, precum și în evoluția Germaniei și chiar în destinele multor popoare.

Este evident că dușmanii săi știau anumite lucruri și erau speriați de potențialul spiritual al copilului. Acesta este motivul pentru care au hotărât să îi țină prizonier spiritul în corpul fizic, luându-i șansa de a se dezvolta normal, firesc, de a-și îndeplini destinul său pământesc; dar împiedicand și o eventuală reîntrupare a sa, în cazul în care l-ar fi omorât. Acest lucru arată că ei aveau o cunoaștere ocultă a misiunii lui Kaspar Hauser în istoria Germaniei, precum și în cea a desfășurării evenimentelor din Europa.

De atunci, au avut loc două războaie mondiale, umanitatea s-a prăbușit în holocaust, au urmat decenii de decădere în materialism – dezastre pe care influența lui Kaspar Hauser de pe tronul Badenului le-ar fi putut preveni.

Nașterea, copilăria și adolescența lui Kaspar Hauser

S-au scris multe cărți pro și contra lui Kaspar Hauser. Unul din cei care au ținut conferințe și a cercetat toate sursele și documente existente privitoare la acest caz este antroposoful Peter Tradovsky. El a încercat să elucideze, în cartea sa “ Kaspar Hauser sau Bătălia pentru spirit”, urmatoarele teme: viața scurtă a lui Kaspar Hauser, semnificația spirituală a încarnării sale, natura sa spirituală și individualitatea sa. Tradovsky a sintetizat si a dus mai departe cercetările, studiile și mărturiile strânse de-a lungul timpului în legătură cu individualitatea Kaspar Hauser.

Înțelegerea biografiei lui Kaspar Hauser a fost îngreunată încă de la început de aspectul enigmatic al nașterii sale. Cercetările lui Feuerbach au arătat că numai o înaltă descendență ar fi putut justifica o crimă atat de periculoasă și  de crudă, întinsă pe mai bine de două decenii. El a dovedit că nașterea copilului a avut loc în data de 29 septembrie 1812, chiar de ziua arhanghelului Michael. Este un indiciu revelator asupra importanței spirituale al individualității ce s-a întrupat drept Kaspar Hauser. Baiatul era fiul legal al marelui duce Karl și al soției sale, Stephanie de Beauharnais, fiind moștenitor de drept la tronul Badenului. Copilul, perfect sănătos, a fost răpit și substituit cu un bebeluș mort, în încercarea de a realiza o crimă perfectă, dar neregulile descoperite de Feuerbach după mai mulți ani au dat în vileag înșelătoria. După îndepărtarea de familie, bebelușul a fost dus undeva unde a primit îngrijiri bune, fiind chiar și vaccinat. În acele vremuri, numai copiii de familie bună aveau acces la vaccinare. Până pe la 2 ani, el a fost crescut izolat, dar ca un copil normal, adică a învățat să meargă, iar gândirea și vorbirea au fost lăsate să se dezvolte normal – deci s-a urmărit ca el să se consolideze în această întrupare. Însă la vârsta când în copil încep să apară amintiri durabile, el a fost dus și întemnițat în subteran, separat complet de lume în închisoarea întunecată, în care a rămas până la 15 ani. În temniță nu avea loc să se ridice in picioare, deci stătea așezat tot timpul. Periodic, i se punea opium în apă și în acea stare de inconștiență era spălat, schimbat, i se tăiau unghiile și părul. Era hrănit doar cu pâine și apă. Nu zărea lumina zilei, nu își vedea niciodată temnicierul, nici vreun alt om, iar de jucat avea doar doi cai de lemn. La 15 ani a fost scos din temniță, a fost pus pe picioare și i s-a arătat cum să meargă, a fost învățat câteva cuvinte și să își scrie numele de către temnicierul său. Acesta și-a ferit în continuare chipul de el, dar băiatul l-a recunoscut după miros. Apoi a fost trimis în lume, cu o scrisoare adresată comandantului de cavalerie, în care băiatului  i se contura o identitate falsă, de orfan, iar comandantul era rugat să-l primească drept grăjdar. Așa și-a facut Kaspar Hauser apariția pe străzile din Nürnberg.

Cercul de destin al lui Kaspar Hauser

Tânărului straniu care mergea cu multă greutate, oamenii i-au oferit hrană, dar el a primit doar pâine și apă. Căpitanul de cavalerie, după ce a citit scrisoarea, l-a trimis pe adolescent la poliție, la comisarul Feuerbach. Drumul până acolo, destul de lung, a fost pentru Kaspar Hauser un adevărat “drum al crucii”, datorită durerilor provocate de mersul cu care nu era obișnuit și picioarelor deformate de la poziția așezat de atâția ani în temniță. Ochii săi, obișnuiți cu întunericul, îl dureau și îi lăcrimau de la lumina soarelui. La Poliție l-a întâlnit pe comisarul Feuerbach, cel care a fost unul din oamenii care l-au iubit imediat, el dedicându-și viața cercetării și restabilirii adevarului despre Kaspar Hauser. Un alt om bun din destinul său a fost paznicul Hiltel, sub supravegherea căruia a stat o perioadă la închisoarea din Nürnberg și în casa căruia a locuit o perioadă, împreună cu numeroasa sa familie. Hiltel, un om simplu si inimos, a văzut de la început în Kaspar Hauser un suflet pur, nevinovat, foarte copilaros. Fața băiatului exprima o blândețe nemărginită și cine se apropia de el, îl îndrăgea imediat. Mai târziu, când alți oameni l-au acuzat pe Kaspar Hauser de minciună și înșelatorie, Hiltel a depus din tot sufletul mărturie în favoarea inocenței și copilăriei acestuia: “Kaspar Hauser mi-a plăcut atât de mult prin bunătatea lui și dorința de a învăța, încât nu l-aș fi lăsat să părăsească locuința mea, dacă nu aș fi avut eu însumi în grijă opt copii.”

Doctorul Preu, medicul legist care l-a consultat la două zile după ce băiatul apăruse în Nürnberg, scria despre Kaspar Hauser în raportul său: “Acest om nu este nici nebun nici retardat, ci a fost în mod evident îndepărtat cu forța în modul cel mai lipsit de scrupule de orice formare umana și socială.”

Un alt om care a făcut parte din cercul de destin al lui Kaspar Hauser – din cei șapte oameni de bine care l-au îndrăgit din prima clipă și au presimțit individualitatea sa deosebită, ajutând astfel la trezirea sa – a fost primarul Binder. Lui îi datoreaza Kaspar Hauser porecla de “Copilul Europei”. La propunerea primarului Binder,  profesorul Daumer a devenit tutorele și îngrijitorul băiatului. Daumer avea 28 de ani când l-a văzut prima dată pe baiatul de 16 ani și a recunoscut în el sarcina sa de viață. De atunci și până în ultima clipă a vieții sale, profesorul Daumer s-a luptat pentru reabilitarea lui Kaspar Hauser. Prietenia pentru el,  îngrijirea și educația plina de iubire pe care i-a acordat-o băiatului, dedicația sa de-o viață pentru aflarea adevarului și înțelegerea destinului greu al lui Kaspar Hauser, justifică de ce a fost numit de Rudolf Steiner “ultimul rosicrucian ”. Steiner a mai spus despre profesor ca acesta “a fost capabil să observe fenomenele exact așa cum erau ele, fără păreri preconcepute, și să învețe din ele cum să procedeze în acel caz, în sensul lui Goethe de observare.”

Kaspar Hauser era foarte ascultător față de oamenii buni din destinul său, autorități iubite pentru el – Hiltel, Binder si Daumer – și nu ieșea nicidecum din cuvintele acestora. Îi plăcea să deseneze și să învețe orice, nu-l interesa atât obiectul învățării, cât îl fascina procesul de învățare în sine. Băiatul avea o capacitate de memorare și simțire cu totul ieșite din comun, precum vechii atlanteeni. Datorită consumului de carne și dezvoltării intelectului, aceste capacități deosebite s-au diminuat treptat până aproape de dispariție.

Pentru Kaspar Hauser, toți oamenii erau buni și frumoși, inclusiv “omul la care fusese dintotdeauna”, cel care îl ținuse prizonier. Când a înțeles că omul care îl ținuse în grotă îi făcuse rău, a resimțit teamă, dar nu și resentimente.

Locuitorii din Nürnberg l-au privit luni de zile pe Kaspar Hauser ca pe un obiect al curiozității publice. El primea în flux continuu vizitatori și era purtat de Hiltel peste tot pe unde i se cerea, precum un animăluț de circ. Deși inițial bucuros să cunoască oameni noi și încântat de cadourile de la vizitatori, tânărul ajunse să fie obosit, chiar epuizat de tot acest du-te-vino din camera lui, dorindu-și doar liniște și timp de învățare. Feuerbach a început să țină un jurnal despre evoluția sa, și tot el a propus ca băiatul să aibă un cămin stabil, liniștit. Așa s-a stabilit ca băiatul să fie mutat acasă la profesorul Daumer. Din cauza experimentelor la care fusese supus în ultima vreme, băiatul s-a îmbolnăvit grav. Înțelepciunea, bunătatea și dedicarea profesorului Daumer l-au ajutat să își revină și să își găsească liniștea în acest prim cămin adevărat al său.

Peste un an, datorită evoluției foarte benefice avută sub îndrumarea profesorului Daumer, Kaspar Hauser a anunțat public că vrea să își scrie biografia. La scurt timp după acest anunț a avut loc asupra sa prima tentativă de omor, prin înjunghiere. În agresorul mascat, Kaspar Hauser l-a recunoscut, după miros, pe cel ce-l ținuse în temniță toată copilăria. Din fericire, atacatorul și-a greșit ținta. Atitudinea lui Kaspar față de acest eveniment a fost descrisă mai târziu de pastorul Fuhrmann prin următoarele cuvinte: “Simțirea sa copilărească nu a resimțit față de acest eveniment decât durere și teamă, dar nicio amărăciune și nici mânie.”  Casa lui Daumer nemaifiind sigură, băiatul a fost mutat în casa comerciantului Biberbach, dar Daumer a continuat să îi fie profesor. Baronul Tucher, un alt om benefic din destinul lui Kaspar Hauser, primul său tutore oficial, declara: “Kaspar Hauser nu cunoaște deosebirea dintre bine și rău și nu cunoaște alt rău decât durerea fizică.” “Singurul lucru pe care i-l pot reproșa este că avea un zel prea mare de a învăța. Eram îngrijorat pentru sănătatea sa”. Băiatul “învăța în câteva zile lucruri pentru care alții au nevoie de luni sau chiar de ani”.

Calea patimilor lui Kaspar Hauser

În 1831, Lord Stanhope, aparent foarte prietenos față de băiat, primește dreptul de a-i fi tutore. Astfel, Kapar Hauser se mută în Ansbach, unde singura persoană cunoscută și familiară era comisarul Feuerbach ce locuia în același oraș. Aici profesorul Mayer îl va educa într-un mod plin de filistinism și fără pic de suflet, chinuindu-l cu gramatica latină, cu învățatul textelor grele și seci pe care tânărul nu le înțelegea. Feuerbach spunea că, strâns în menghina școlii latine, spiritul lui Kaspar Hauser a suferit atunci o a doua detenție; el a fost separat din nou de oameni și de natură, printr-o educație intelectuală lipsită de viață, similară cu modul de predare actual. Kaspar a avut însă șansa de a-l primi drept profesor de religie pe pastorul evanghelic Furhmann, un reprezentant al creștinismului viu. Tânărul a fost botezat într-un cadru plin de emoție, iar rugăciunea murmurată de el a produs un mare efect asupra adunării prezente la Confirmarea sa.

Kaspar Hauser a vizitat Nürnberg și i-a mărturisit profesorului Daumer ca ar vrea să se reîntoarcă la el și chiar, dacă se poate, să ducă o existență independentă. La scurt timp după ce și-a exprimat această intenție, pe când se afla în grădina regală din Ansbach, a fost ademenit de un străin într-un colț mai îndepărtat al gradinii și înjunghiat mortal în abdomen, cu 4 lovituri de cuțit. A patra zi de la eveniment, în 17 decembrie 1833, Kaspar Hauser murea, afirmând că “răul a fost mai puternic”. Pastorul Furhmann i-a stat aproape în ultimele sale clipe, în care muribundul le-a multumit tuturor și i-a iertat pe toți cei care l-au făcut să sufere, spunând: “Nimeni nu mi-a făcut niciun rău”. Sub îndrumarea blândă și plina de evlavie a pastorului, în acele momente în Kaspar Hauser a strălucit limpede lumina creștinismului.  La înmormantarea sa se spune că pe cer se aflau în același timp soarele la apus și luna la răsărit, aruncând aceeași lumină palidă.

Cu ceva timp înainte de a muri, Kaspar Hauser le povestise celor apropiați că avusese un vis în care o ființă luminoasă îi spusese: “Este spre binele tău să părăsești acest pământ înainte de a fi trăit mai mult pe el”.

Despre Lordul Stanhope, care a făcut totul pentru a împiedica dezvoltarea sufletească a lui Kaspar Hauser, se crede că era în legătură strânsă cu dușmanii săi și că nu a fost deloc străin de  omorarea sa. Dacă la început părea prietenul părintesc binefăcător, a devenit rapid ironic și distant față de Kaspar Hauser, în final transformându-se în cel mai mare adversar și denigrator al său. Dupa moartea acestuia, Lord Stanhope, împreună cu profesorul Mayer, a desfășurat o campanie de-a dreptul uluitoare în scopul defăimării lui Kaspar Hauser.

Paradoxal, tocmai prin drumul de jertfă pe care adversarii săi i l-au pregătit, Kaspar Hauser s-a putut uni profund în această încarnare pământească cu impulsul lui Christos. Un aport decisiv în acest sens l-a avut credința profundă a pastorului Fuhrmann în Înviere. Dupa Tradovsky (în “Kaspar Hauser sau Batalia pentru spirit”), calea patimilor lui Kaspar Hauser până la moarte cuprinde patru etape: 1. Prima tentativă de asasinare a sa, care îl face să se confrunte profund cu teama de moarte. 2. Ispitirile, confuzia și încercarea de pervertire morala din partea Lordului Stanhope. 3. Chinul și constrângerea în învățare și în viață impuse de profesorul Mayer. 4. Rănirea și cele trei zile până la moarte. Din depășirea fiecărei etape, Kaspar Hauser a ieșit mai puternic, păstrându-și încrederea în oameni și bunatatea și acceptându-și destinul cu recunoștință și răbdare. Fiecare etapă depășită l-a dus tot mai aproape de ființa lui Christos.

“Dupa Christian Rosencreutz, Kaspar Hauser e cel care a resimțit cel mai puternic suferințele lui Christos”. (Rudolf Steiner).

Kaspar Hauser și spiritul poporului german

În cartea sa “Kaspar Hauser sau Bătălia pentru spirit”, Peter Tradovsky face afirmații de o importanță copleșitoare, subliniind că misiunea lui Kaspar Hauser, în calitate de moștenitor al tronului din Baden, era să aducă spiritul poporului german într-o legătură pe cât de strâns posibilă cu trupul poporului, cu oamenii care trăiau fizic în Germania. El urma să conducă spiritul Europei Centrale în activitatea socială și în configurarea socială. Fiindcă a fost impiedicat în activitatea de intermediar al spiritului poporului german, a intervenit în mod fatal o îmbolnavire maladivă a sufletului poporului german, în decursul sec. XIX, prin pierderea legăturii poporului cu Sinea sa Spirituală.

Într-o convorbire cu contele Polzer-Hoditz, în anul 1916, Rudolf Steiner spunea: “Germania de sud trebuia să devină noua cetate a Graalului, a noilor luptători pentru spirit și leagănul viitoarelor evenimente. Spațiul spiritual fusese bine pregătit de către toate acele personalități pe care le cunoaștem drept Goethe, Schiller, Herder, Hölderlin, etc. Kaspar Hauser trebuia să reunească în jurul său tot ceea ce trăia în acest spațiu spiritual astfel pregătit. Însă acest lucru nu a fost vrut de către acele cercuri (Loje vestice și iezuiți). Ei nu puteau să accepte trezirea mijlocului Europei pentru că nu voiau să renunțe la puterea lor și la strădaniile lor de putere. Spiritualitatea lui Goethe îi speria. Napoleon îi constrânge să se alieze în vederea dominării lumii în domeniul concepției despre lume și în cel economic. Napoleon contracarase deja strădaniile lor și, în fond, el este acela care a împins cele două curente la o alianță.”  Tradovsky explica citatul astfel: sarcina de pregătire a drumului lui Kaspar Hauser fusese implinită de Napoleon, însă numai exterior. Misiunea lăuntrică cu care Napoleon venise în această întrupare, anume de a contribui la unitatea Europei prin pace, el și-o uitase. Tot ce a reușit a fost să trezească rezistența și alierea organizațiilor vestice și iezuite, făcând pe mai departe imposibilă misiunea lui Kaspar Hauser.

Împiedicarea misiunii lui Kaspar Hauser a avut consecințe funeste pentru nenumărate destine omenești, ba chiar pentru destine ale popoarelor, fiind cea mai mare catastrofă din evoluția poporului german. De aici a rezultat contraimaginea a ceea ce se dorea să fie înfăptuit prin Kaspar Hauser. Eu-l poporului german neprimind substanța Sinei Spirituale, a atras forțele antichristice distrugătoare și pustiitoare, așa cum s-a arăta în istoria ulterioară a Germaniei prin acțiunea lui Hitler.  Acesta s-a manifestat fatal ca și entitate opusă lui Kaspar Hauser.

Rudolf Steiner ar fi trebuit să continuie munca spirituală în plan social a lui Kaspar Hauser, dacă acesta nu ar fi fost oprit din evoluția și misunea sa. În  anul 1918, Rudolf Steiner a avut o încercare  de a implementa tripartiția socială cu ajutorul cancelarul Max von Baden, pe care l-a sfătuit sa schimbe sistemul social. Acesta părea că este de acord, dar în ziua urcării pe tron, Rudolf Steiner a aflat din ziare că Max von Baden și-a dat demisia, renunțând la tronul Badenului. Fusese marea speranță a lui Rudolf Steiner să îndrepte astfel, cu ajutorul lui Max von Baden, marea nedreptate comisă asupra lui Kaspar Hauser. Cei din preajma sa au afirmat că nu l-au văzut niciodată pe Rudolf Steiner atât de dezamăgit ca în acele momente.

Prin toată munca sa spirituală, Rudolf Steiner a încercat să oprească evoluția fatală a poporului german. Pornind de la opera lui Goethe, a continuat să dezvolte pe mai departe spiritul Europei Centrale, pentru a-l trezi și a-l face creator în plan fizic. “Pentru început, lui nu i s-a hărăzit un succes vizibil la dimensiunea istorică” (Peter Tradovsky despre Rudolf Steiner).

Datorită loviturii de destin pe care a primit-o Kaspar Hauser, oamenilor le-a rămas ascuns faptul că el era purtator al spiritului german și că era menit să acționeze în acest sens. Cei din cercul său de destin au presimțit natura deosebită a lui Kaspar Hauser, puritatea, bunătatea și blândețea sa extraordinară, și de aceea primarul Binder l-a numit intuitiv “Copilul Europei”. Iar Daumer a simțit cu toată ființa legătura pe care elevul său o avea cu ceea ce este mai bun și mai curat în sufletul poporului german. “Daumer a descoperit că poporul german va renunța la adevărata sa ființă dacă îl pierde realmente și definitiv pe Kaspar Hauser.” (Tradovsky, în cartea despre Kaspar Hauser).

Prin Kaspar Hauser, pentru prima dată ar fi fost posibil ca regatul Graalului să se manifeste în plan fizic, direct în istorie. Kaspar Hauser este un Parsifal ce a fost împiedicat să își rostească întrebarea în mod conștient – însă destinul său este cel ce pune omenirii o mare întrebare. “La pragul lumii spirituale este condus cu necesitate acela care caută o înțelegere a modului în care a fost tratat Kaspar Hauser”. (Rudolf Steiner)

În cadrul cercetărilor sale spirituale asupra entității lui Kaspar Hauser, Rudolf Steiner a afirmat că nu găsit vreo încarnare anterioară și nici una ulterioară a individualității ce a apărut drept Kaspar Hauser, deoarece este vorba de o ființă superioară cu o misiune unică, deosebită pe Pământ.

Ne rămâne strădania autentică de a înțelege tot mai profund destinul și misiunea lui Kaspar Hauser, în lumina cuvintelor lui Rudolf Steiner: “Nu trebuia deloc să fie așa cum s-a întâmplat, dar tot ce s-a întâmplat este întotdeauna necesar.”

(scris de Delia Soare pentru nr. 4 al revistei „Antroposofia”, 23 februarie 2013)